MECLON 500 mg/100 mg

DCI: COMBINATII (METRONIDAZOLUM+CLOTRIMAZOLUM)

Forma farmaceutică: OVULE

Concentrația

500mg/100mg

Prescripție:

PRF

Cod ATC

G01AF20

Firma / țara producătoare APP

DOPPEL FARMACEUTICI S.R.L. - ITALIA

Firma / țara deținătoare APP

ALFASIGMA S.P.A. - ITALIA

Volum ambalaj

-

Informații despre produs

  • Acțiune terapeutică:

    ANTIINFECTIOASE SI ANTISEPTICE(EXCL.COMB.CU CORTICOSTEROIZI) DERIVATI DE IMIDAZOL
  • Ambalaj:

    Cutie x 2 folii PVC-PE x 5 ovule
  • Nr. / data ambalaj APP

    11858/2019/01
  • Valabilitate ambalaj

    3 ani
  • Cod CIM

    W63733001

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11858/2019/01 Anexa 1 Prospect

Prospect: Informaţii pentru utilizator

MECLON 100 mg/500 mg ovule Clotrimazol/Metronidazol

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.

  •    Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.   
       Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct.4. 
    

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Meclon şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Meclon

  3. Cum să utilizaţi Meclon

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Meclon

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

  7. Ce este Meclon şi pentru ce se utilizează

Un ovul conţine ca şi substanţe active clotrimazol şi metronidazol.

Meclon este indicat în tratamentul vulvo-vaginitelor, vulvitelor, perivulvitelor, determinate de Trichomonas vaginalis, chiar şi în cazurile în care germenul se asociază cu Candida albicans, Gardnerella vaginalis şi alţi germeni sensibili.

  1. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Meclon

Nu utilizaţi Meclon

  • dacă sunteţi alergic la substanţele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Atenţionări şi precauţii În cazul tratamentului concomitent cu metronidazol administrat pe cale orală se recomandă să se ia în considerare contraindicaţiile, precauţiile, atenţionările şi reacţiile adverse ale acestui medicament. Evitaţi contactul cu ochii.

Meclon împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. Aceasta include medicamentele pe bază de plante. Nu au fost raportate interacţiuni.

Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Datele provenite din utilizarea Meclon la femeile gravide sunt inexistente. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte toxice dăunătoare directe sau indirecte asupra funcţiei de reproducere, decât dacă sunt utilizate doze extrem de mari. Ca măsură de precauţie, este de preferat să se evite utilizarea Meclon în timpul sarcinii şi la femei aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri contraceptive.

Alăptarea Metronidazolul se excretă în laptele uman, în timp ce cu privire la clotrimazol nu se cunoaşte dacă se excretă în laptele uman. Chiar dacă nivelul metronidazolului şi clotrimazolului în sânge este scăzut în urma utilizării topice,trebuie luată decizia fie de a întrerupe alăptarea, fie de a întrerupe/de a opri tratamentul cu Meclon având în vedere beneficiul alăptării pentru copil şi beneficiul tratamentului pentru femeie.

Fertilitatea Nu există date privind afectarea fertilităţii în cazul utilizării Meclon la femei.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Meclon nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

  1. Cum să utilizaţi Meclon

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de un ovul Meclon, o dată pe zi.

Mod de administrare Ovulul se introduce adânc în vagin, preferabil seara. Nu se recomandă utilizarea Meclon în timpul perioadei menstruale.

Utilizarea la copii Nu este indicat să fie utilizat Meclon la copii.

Dacă utilizaţi mai mult Meclon decât trebuie Dacă aţi utilizat Meclon mai mult decât este necesar, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitaţi să utilizaţi Meclon Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Meclon Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse raportate sunt enumerate în continuare respectând următoarea convenţie: foarte frecvente (la mai mult de 1 pacient din 10); frecvente (la mai puţin de 1 pacient din 10); mai puţin frecvente (la mai puţin de 1 pacient din 100); rare (la mai puţin de 1 pacient din 1000); foarte rare (la mai puţin de 1 pacient din 10000), inclusiv cazuri izolate ; frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). Datorită absorbţiei slabe a metronidazolului şi clotrimazolului după administrare topică, nu sunt de aşteptat reacţii adverse sistemice. Cu frecvenţă necunoscută, pot să apară fenomene de iritaţie locală, care necesită rareori întreruperea tratamentului. Eritemul cutanat care apare cu frecvenţă necunoscută poate necesita întreruperea administrării.

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. Cum se păstrează Meclon

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 30°C.

Nu utilizaţi acest medicament după data expirării înscrisă pe ambalaj după “EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Meclon

  • Substanţele active sunt clotrimazol şi metronidazol. Un ovul conţine clotrimazol 100 mg şi metronidazol 500 mg.
  • Celelalt component este grăsime solidă.

Cum arată Meclon şi conţinutul ambalajului Ovule in forma de torpila, de culoare albă până la slab crem.

Este disponibil în cutii cu 2 folii din PVC-PE a câte 5 ovule.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţǎ ALFASIGMA S.p.A. Via Ragazzi del ’99, 5 40133, Bologna (BO), Italia

Fabricantul DOPPEL FARMACEUTICI S.R.L. Via Martiri Delle Foibe, 1 29016 Cortemaggiore – Piacenza, Italia sau ALFASIGMA S.p.A. Via Pontina Km 30, 400 00071 - Pomezia (RM), Italia

Acest prospect a fost revizuit în Decembrie, 2021.