PARACETAMOL FARMALIDER 1000 mg
DCI: PARACETAMOLUM
Forma farmaceutică: COMPR.
Concentrația
1000mg
Prescripție:
P6L
Cod ATC
N02BE01
Firma / țara producătoare APP
TOLL MANUFACTURING SERVICES, S.L. - SPANIA
Firma / țara deținătoare APP
FARMALIDER S.A. - SPANIA
Volum ambalaj
-
Informații despre produs
Acțiune terapeutică:
ALTE ANALGEZICE SI ANTIPIRETICE ANILIDE (INCLUSIV COMBINATII)Ambalaj:
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 1 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 6 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 8 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 10 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 12 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 18 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 20 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 30 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 32 compr.
- Cutie cu blist. PVC-PVDC/Al x 100 compr.
Nr. / data ambalaj APP
- 14572/2022/01
- 14572/2022/02
- 14572/2022/03
- 14572/2022/04
- 14572/2022/05
- 14572/2022/06
- 14572/2022/07
- 14572/2022/08
- 14572/2022/09
- 14572/2022/10
Valabilitate ambalaj
5 aniCod CIM
- W64280001
- W64280002
- W64280003
- W64280004
- W64280005
- W64280006
- W64280007
- W64280008
- W64280009
- W64280010
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 14572/2022/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10 Anexa 1 Prospect
Prospect: Informații pentru utilizator Paracetamol Farmalider 1000 mg comprimate Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră − Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți. − Dacă aveți întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. − Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l dați altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleași semne de boală cu ale dumneavoastră. − Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4.4. Ce găsiți în acest prospect:
-
Ce este Paracetamol Farmalider și pentru ce se utilizează
-
Ce trebuie să știți înainte să luați Paracetamol Farmalider
-
Cum să luați Paracetamol Farmalider
-
Reacții adverse posibile
-
Cum se păstrează Paracetamol Farmalider
-
Conținutul ambalajului și alte informații
-
Ce este Paracetamol Farmalider și pentru ce se utilizează
Paracetamolul aparține unei clase de medicamente numite analgezice și antipiretice. Paracetamolul este indicat pentru tratamentul simptomatic al durerii ușoare și moderate (de exemplu durere de cap, durere dentară, dismenoree) și al febrei.
- Ce trebuie să știți înainte să luați Paracetamol Farmalider
Nu luați Paracetamol Farmalider: dacă sunteți alergic la paracetamol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
Atenționări și precauții Înainte să luați Paracetamol Farmalider, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului: dacă aveți probleme cu rinichii dacă aveți o boală a ficatului (inclusiv sindrom Gilbert și steatoză hepatică alcoolică) dacă aveți hepatită acută dacă luați alte medicamente care pot afecta funcția ficatului dacă aveți probleme de deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază dacă aveți anemie hemolitică
Nu trebuie să luați în același timp niciun alt medicament care conține paracetamol. Trebuie să solicitați asistență medicală imediată în cazul unui supradozaj, chiar dacă vă simțiți bine, ca urmare a riscului de leziuni grave, întârziate, ale ficatului . Nu depășiți doza recomandată. Nu depășiți 4 g (4 comprimate) în decurs de 24 ore. Paracetamolul poate modifica următoarele analize de laborator:
- acidul uric folosind acid fosfotungstic
- glicemia folosind glucozoxidază peroxidază
Copii și adolescenți A nu se utiliza la copii și adolescenți cu vârsta sub 16 ani. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru administrarea la copii și adolescenți cu vârsta sub 16 ani, deoarece există alte prezentări cu doze adaptate pentru această grupă de vârstă.
Paracetamol Farmalider împreună cu alte medicamente: Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua aceste comprimate dacă ați luat orice medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală; în special metoclopramidă sau domperidonă (pentru greață sau vărsături sau colestiramină (pentru scăderea colesterolului în sânge) sau opioizi [pentru durere acută] sau cloramfenicol [pentru infecții bacteriene]. Dacă luați medicamente pentru subțierea sângelui (anticoagulante de exemplu, warfarină) și trebuie să luați un calmant pentru durere în fiecare zi, adresați-vă medicului dumneavoastră, întrucât există risc de sângerare. Puteți lua cu toate acestea doze ocazionale de Paracetamol Farmalider în același timp cu anticoagulantele.
Paracetamol Farmalider împreună cu alimente, băuturi și alcool: Utilizarea paracetamolului la persoanele care consumă alcool cu regularitate (trei sau mai multe băuturi alcoolice pe zi – bere, vin, băuturi spirtoase etc. zilnic) poate determina leziuni ale ficatului. Administrarea acestui medicament împreună cu alimente nu îi afectează eficacitatea.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi:
- flucloxacilină (antibiotic), din cauza unui risc grav de anomalie a sângelui și a lichidelor (acidoză metabolică cu decalaj anionic ridicat) care necesită tratament de urgență și care poate apărea în special în caz de insuficiență renală severă, septicemie (atunci când bacteriile și toxinele acestora circulă în sânge, ducând la deteriorarea organelor), malnutriție, alcoolism cronic și dacă se utilizează dozele maxime zilnice de paracetamol. Dacă este necesar, Paracetamol Farmalider poate fi utilizat în timpul sarcinii. Trebuie să luați cea mai mică doză posibilă care vă reduce durerea și/sau febra și trebuie să o folosiți pentru cea mai scurtă perioadă de timp posibilă. Adresați-vă medicului dumneavoastră dacă durerea și/sau febra nu scad sau dacă trebuie să luați medicamentul mai des.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Influența paracetamolului asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje este inexistentă sau nesemnificativă.
- Cum să luați Paracetamol Farmalider
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Doza recomandată este:
Adulți (inclusiv vârstnici) și adolescenți peste 16 ani: un comprimat de până la 4 ori pe zi, administrat la nevoie. Nu se recomandă administrarea la intervale mai mici de 4 ore. Nu administrați mai mult de 4 comprimate într-o perioadă de 24 ore.
Utilizarea la copii și adolescenți: Nu utilizați la copii și adolescenți cu vârsta sub 16 ani. Dacă sunteți de părere că acțiunea Paracetamol Farmalider este prea puternică sau prea slabă, adresați- vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Atunci când este necesară administrarea a mai puțin de 1000 mg per doză, de paracetamol, utilizați alte forme farmaceutice care sunt adaptate pentru doza necesară. Dacă luați mai mult Paracetamol Farmalider decât trebuie: Trebuie să îi spuneți imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului. În caz de supradozaj sau ingerare accidentală, mergeți imediat la un spital sau adresați-vă unui centru toxicologic, indicând medicamentul și cantitatea ingerată.
În caz de supradozaj, adresați-vă imediat unui spital chiar dacă nu aveți simptome.
Simptomele supradozajului includ, în primele 24 ore: paloare, greață, vărsături, pierderea poftei de mâncare și durere abdominală.
Abordarea terapeutică a supradozajului este mai eficace în primele 4 ore de la administrarea medicamentului. Trebuie să solicitați asistență medicală imediată în cazul unui supradozaj, chiar dacă vă simțiți bine, ca urmare a riscului de leziuni grave, întârziate, ale ficatului . Dacă simptomele dumneavoastră continuă sau durerea de cap devine persistentă, adresați-vă medicului.
Dacă uitați să luați Paracetamol Farmalider: Nu luați o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat, pur și simplu luați doza omisă atunci când vă amintiți și luând dozele următoare la intervalele indicate în fiecare caz (cel puțin 6 ore). Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Acest medicament poate determina următoarele reacții adverse: Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane): disconfort, scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune arterială), dificultăți de respirație (bronhospasm), astm bronșic și creșterea concentrațiilor transaminazelor în sânge. Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane): boli ale rinichilor, urină tulbure, dermatită alergică (erupție trecătoare pe piele), icter (îngălbenirea pielii), tulburări sanguine (agranulocitoză, leucopenie, neutropenie, anemie hemolitică), hipoglicemie (scăderea glucozei în sânge), angioedem (umflare), anurie (organismul nu produce de urină) și hematurie (sânge în urină), nefrită interstițială (inflamarea rinichilor). Paracetamol poate afecta ficatul atunci când este luat în doze mari sau ca tratament prelungit. Dacă aveți orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului, chiar și pentru cele care nu sunt incluse în acest prospect. Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții grave ale pielii.
Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
- Cum se păstrează Paracetamol Farmalider Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie (după „EXP”). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
- Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Paracetamol Farmalider Substanța activă este paracetamolul. Fiecare comprimat conține paracetamol 500 mg. Ceilalți excipienți sunt: amidon pregelatinizat (porumb), acid stearic, povidonă, crospovidonă, celuloză microcristalină și stearat de magneziu (sursă vegetală).
Cum arată Paracetamol Farmalider și conținutul ambalajului Paracetamol Farmalider este furnizat sub formă de comprimat pentru administrare orală în cutii cu 1, 6, 8, 10, 12, 18, 20, 30, 32 și 100 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Dimensiunile comprimatelor sunt 21,4 mm (lungime) x 10,2 mm (lățime) x 8,4 mm (grosime). Linia mediană are numai rolul de a ușura ruperea comprimatului dacă aveți dificultăți în a-l înghiți întreg.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul:
Deținătorul autorizației de punere pe piață Farmalider S.A. C/ La Granja, 1 Alcobendas, Madrid 28108, Spania
Fabricanții Toll Manufacturing Services, S.L C/ Aragoneses, 2, Madrid 28108, Spania
FROSST IBÉRICA, S.A. Vía Complutense, 140, Alcalá de Henares 28805, Spania
Acest medicament este autorizat în statele membre ale SEE sub următoarele denumiri: Germania Paracetamol Farmalider 1000 mg Tabletten Franţa Paracetamol Farmalider 1000 mg, comprimé Ungaria Paracetamol Farmalider 1000 mg tabletta Italia Paracetamolo BIO MEDICAL Healthcare Polonia Paracetamolum Farmalider Portugalia Paracetamol Farmalider România Paracetamol Farmalider 1000 mg Comprimate
Acest prospect a fost revizuit în Mai 2023.