HAIRGROW 50 mg/ml

DCI: MINOXIDILUM

Forma farmaceutică: SPRAY CUT., SOL.

Concentrația

50 mg/ml

Prescripție:

OTC

Cod ATC

D11AX01

Firma / țara producătoare APP

ROMASTRU TRADING S.R.L. - ROMANIA

Firma / țara deținătoare APP

DAR AL DAWA PHARMA S.R.L. - ROMANIA

Volum ambalaj

50ml

Informații despre produs

  • Acțiune terapeutică:

    ALTE PREPARATE DE UZ DERMATOLOGIC ALTE PREPARATE DERMATOLOGICE
  • Ambalaj:

    Cutie cu 1 flac. din PEID prevazut cu pompa dozatoare din PP x 50 ml spray cutanat, sol.
  • Nr. / data ambalaj APP

    10003/2017/01
  • Valabilitate ambalaj

    2 ani
  • Cod CIM

    W60521001

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10003/2017/01 Anexa 1 Prospect

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat, soluţie minoxidil

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
  • Dacă după nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție

  3. Cum să utilizaţi Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

  7. Ce este Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție şi pentru ce se utilizează

Hairgrow 50 mg/ml este un medicament utilizat pentru a trata căderea părului de cauză androgenică la persoanele cu vârstă între 18 și 65 ani.

Hairgrow 50 mg/ml funcţionează cel mai bine la femeile la care părul cade fie din partea superioară a scalpului fie de pe întreaga suprafață a scalpului.

  1. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție

Nu utilizaţi Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție dacă:

  • sunteţi alergic la minoxidil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6);
  • aveți vârsta mai mică de 18 ani sau mai mare de 65 de ani;
  • ați pierdut părul din cauza administrării unor medicamente;
  • aveţi orice boală care afecteaza scalpul, inclusiv arsuri solare şi psoriazis;
  • aveţi scalpul ras;
  • utilizaţi creme, unguente sau loţiuni folosite pentru a trata condiţiile de scalp;
  • aveţi orice fel de pansament sau bandaj pe scalp;
  • aveți tensiunea arterială crescută și nu luați tratament pentru scăderea ei;
  • aveți o afectare severă a funcției inimii și aceasta prezintă risc de agravare;
  • aveți lichid acumulat în foița care îmbracă inima (pericard);
  • sunteți gravidă sau alăptați. Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Opriți administrarea Hairgrow și contactați imediat medicul dacă prezentați una dintre următoarele manifestări: • dacă aveți tensiunea arterială mică sau dacă apar dureri în piept în timpul tratamentului; • dacă apar bătăi neregulate ale inimii; • dacă apare înroșirea pielii la nivelul scalpului sau pe întreg corpul; • dacă vi se umflă mâinile, fața, buzele sau limba.

Acestea pot fi semne ale unor reacții adverse rare dar grave care necesită intervenție terapeutică.

Este foarte important să limitați aplicarea Hairgrow la scalp și nu pe alte regiuni ale corpului. Spălați mâinile după aplicarea Hairgrow și evitați inhalarea acestuia în timpul administrării.

Este posibil ca la începutul tratamentului să vi se pară că părul dumneavostră cade și mai mult. În principiu este un efect temporar, care nu ar trebui să dureze mai mult de 2 săptămâni. În cazul în care perioada de cădere accentuată a părului este mai lungă de 2 săptămâni, tratamentul cu Hairgrow trebuie oprit și trebuie consultați medicul.

Copii şi adolescenţi Nu este indicat administrării pentru copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.

Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Nu există dovezi că Hairgrow 50 mg/ml interacționează cu medicamentele sistemice.

Nu este recomandată aplicarea Hairgrow concomitent cu corticosteroizi aplicați topic, tretinoin topic sau vaselină

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi- vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Dacă sunteți gravidă, ați putea fi gravidă sau alăptați nu folosiți Hairgrow 50 mg/ml.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Hairgrow 50 mg/ml nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Hairgrow 50 mg/ml conține propilenglicol. Poate provoca iritație cutanată.

  1. Cum să utilizaţi Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

• Spălați și uscați complet părul și scalpul înainte de a aplica Hairgrow 50 mg/ml; • Nu aplicați soluția pe alte suprafețe ale corpului decât scalpul; • Nu trebuie să aspirați particule de Hairgrow 50 mg/ml atunci când îl pulverizați pe păr; Doza recomandată este de 1 ml (8 pufuri echivalent cu o doză de 50 mg minoxidil) de 2 ori pe zi timp de 6 săptămâni, aplicată pe zona de scalp afectată de căderea părului. Doza zilnică maximă este de 100 mg minoxidil – 2 ml soluție Hairgrow 50 mg/ml.

Efectul ar trebui să se simtă după 4 luni de tratament. În cazul în care nu se observă după acest interval nici un efect opriți administrarea Hairgrow și consultați medicul.

Mod de administrare Țineți pompa la suprafața scalpului. Pulverizați o dată Hairgrow 50 mg/ml, apoi cu degetele masaţi soluţia pe întreaga suprafaţă a scalpului. Repetaţi de 8 ori pănă se aplică 1 ml soluţie. Spălaţi mâinile după fiecare administrare. Pentru uz extern.

Utilizarea la copii şi adolescenţi Nu se administrează copiilor cuvârsta sub 18 ani.

Dacă utilizaţi mai mult Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție decât trebuie Cereţi imediat asistenţă medicală în cazul în care cineva, inclusiv un copil, utilizează prea mult din acest medicament.

Ingestia accidentală a soluţiei capilare poate provoca efecte sistemice, datorită acţiunii vasodilatatoare a minoxidilului (5 ml soluţie conţin 100 mg minoxidil, în timp ce doza orală eficace în hipertensiunea arterială este de 40 mg pe zi). În caz de supradozaj pot să apară semne şi simptome cardiovasculare, cu scăderea tensiunii arteriale, creșterea frecvenței bătăilor inimii, acumularea de lichide în țesuturi şi durere în piept. În cazul apariției unor asemenea manifestări opriți administrarea și vorbiți imediat cu medicul dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție Nu folosiți o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă prezentați următoarele manifestări, opriți imediat administrarea Hairgrow 50 mg/ml și luați legătura cu medicul dumneavoastră: • Scăderea tensiunii arteriale; • Durere în piept; • Palpitații; • Bătăi rapide ale inimii; • Stare de leșin sau amețeală; • Creștere rapidă și neașteptată în greutate; • Umflarea mâinilor și picioarelor; • Înroșirea rapidă și persistentă a pielii; • Durere de cap; • Respirație dificilă sau scurtarea respirației; • Acnee.

Alte reacții adverse înregistrate la administrarea topică de minoxidil sunt: • Creșterea părului pe zone nedorite(spălați întotdeauna mâinile cu apă din abundență după aplicarea soluției); • Roșeața scalpului, mâncărime pe zona de aplicare sau uscăciunea acesteia – acestea s-ar putea datora conținutului în propilenglicol și ar trebui să dispară în scurt timp. Dacă persistă opriți utilizarea Hairgrow 50 mg/ml; • Pirderea accelerată a părului în primele 2 săptămâni de administrare – dacă aceasta durează mai mult de 2 săptămâni opriți administrarea Hairgrow 50 mg/ml și luați legătura cu medicul dumneavoastră; • Modificarea culorii sau texturii părului – dacă apare opriți administrarea Hairgrow 50 mg/ml.

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. Cum se păstrează Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Soluţia este inflamabilă şi se recomandă evitarea expunerii flaconului şi conţinutului în locuri cu flacară în timpul folosirii, depozitării şi eliminării.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție

  • Substanţa activă este minoxidil; 1 ml spray cutanat conține 50 mg minoxidil.
  • Celelalte componente sunt: apă purificată, propilenglicol și alcool etilic.

Cum arată Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat soluție şi conţinutul ambalajului Hairgrow 50 mg/ml spray cutanat este o soluție alcoolică incoloră până la slab gălbuie.

Cutie cu un flacon pulverizator din PEÎD prevăzut cu pompă dozatoare din PP, ce conţine 50 ml spray cutanat, soluţie.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă DAR AL DAWA PHARMA S.R.L. Strada Claudiu, nr. 7, sector 2, București, România

Fabricantul S.C. ROMASTRU TRADING S.R.L. Str. Biharia nr. 67-77, Corp C-parter-camerele 24-38 Sector 1, cod poştal 013981, București, România

Acest prospect a fost revizuit în Noiembrie, 2022.