ALGIOTOP 500 mg

DCI: METAMIZOLUM NATRIUM

Forma farmaceutică: COMPR.

Concentrația

500mg

Prescripție:

PRF

Cod ATC

N02BB02

Firma / țara producătoare APP

SANTA S.A. - ROMANIA

Firma / țara deținătoare APP

SANTA S.A. - ROMANIA

Volum ambalaj

-

Informații despre produs

  • Acțiune terapeutică:

    ALTE ANALGEZICE SI ANTIPIRETICE PIRAZOLONE
  • Ambalaj:

    • Cutie cu 2 blist. PVC/Al x 10 compr.
    • Cutie cu 60 blist. PVC/Al x 10 compr.
  • Nr. / data ambalaj APP

    • 7824/2015/01
    • 7824/2015/02
  • Valabilitate ambalaj

    2 ani
  • Cod CIM

    • W12022001
    • W12022002

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7824/2015/01-02 Anexa 1 Prospect

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Algiotop 500 mg comprimate Metamizol sodic

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Algiotop şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Algiotop

  3. Cum să utilizaţi Algiotop

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Algiotop

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

  7. Ce este Algiotop şi pentru ce se utilizează Algiotop aparţine grupei de medicamente cunoscută sub denumirea de: analgezice şi antipiretice. El ameliorează durerea şi reduce temperatura corpului în caz de febră. Algiotop se utilizează în:

  • dureri acute severe postlezionale sau postoperatorii; colici; dureri de cauză tumorală; alte dureri severe acute sau cronice, atunci când alte mijloace terapeutice nu sunt indicate.

  • combaterea febrei, atunci când aceasta nu răspunde la alt tratament.

  1. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Algiotop

Nu utilizaţi Algiotop:

  • dacă sunteţi alergic la metamizol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
  • dacă aveţi: ● antecedente alergice la derivaţii de pirazol, intoleranţă la antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS); ● afecţiuni ale măduvei hematopoietice; ● antecedente de agranulocitoză; ● deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, porfirie hepatică acută.
  • dacă sunteţi în primul sau ultimul trimestru de sarcină

Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Algiotop, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Aveţi grijă deosebită: ● dacă suferiţi de: urticarie, astm bronşic alergic, rinită alergică; ● dacă suferiţi de intoleranţă la alcool etilic (după ingestia unor cantităţi mici apar: strănut, lăcrimare, înroşire pronunţată a feţei; intoleranţa la alcool etilic poate evidenţia existenţa unui astm la AINS); Acest medicament poate determina fenomene alergice de tip anafilactic, de exemplu agranulocitoză (scăderea numărului unor celule din sânge denumite granulocite) sau şoc. Deoarece agranulocitoza apare în mod neaşteptat şi este independentă de doză şi de durata tratamentului, în cazul apariţiei febrei şi/sau inflamaţiei amigdalelor şi/sau ulceraţiilor în gură trebuie să întrerupeţi imediat tratamentul şi să vă prezentaţi la medic; acesta vă va recomanda efectuarea de urgenţă a unui test al sângelui (hemograma). Continuarea administrării Algiotop creşte riscul de deces. În cazul tratamentului de lungă durată, medicul vă va recomanda periodic teste ale sângelui (hemograma). În cazul pacienţilor cu risc crescut de şoc anafilactic, medicamentul se va administra numai dacă medicul consideră absolut necesar şi sub strictă supraveghere medicală.

Algiotop împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente, mai ales dacă luaţi: -alte medicamente cu efect toxic asupra măduvei spinării; -captopril; -litiu; -metotrexat; -triamteren; -antihipertensive şi diuretice (cu excepţia furosemidului); Algiotop poate să le modifice efectul; -ciclosporină; Algiotop poate să scadă concentraţia în sânge a ciclosporinei, aceasta trebuind verificată în cazul utilizării concomitente a celor două medicamente.

Algiotop împreună cu alimente şi băuturi Algiotop se poate administra concomitent cu lichide.

Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi- vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu trebuie să utilizaţi Algiotop dacă sunteţi în primul sau în ultimul trimestru de sarcină, deoarece poate afecta copilul nenăscut. În trimestrul al doilea de sarcină, puteţi utiliza Algiotop numai la recomandarea medicului dacă acesta consideră tratamentul absolut necesar, în doze cât mai mici şi pe o perioadă cât mai scurtă.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Administrat în dozele recomandate Algiotop nu are efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Algiotop conţine zahăr. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

  1. Cum să utilizaţi Algiotop

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza recomandată este:

Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani Doza recomandată este de 1-2 comprimate Algiotop (500-1000 mg metamizol sodic) o dată. La nevoie se poate repeta până la cel mult de 4 ori pe zi. Doza în 24 ore nu trebuie să depăşească 5 g metamizol sodic (aproximativ 70 mg/kg).

Copii cu vârsta sub 15 ani La copiii cu vârsta sub 15 ani nu se administrează metamizol sodic sub formă de comprimate.

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică Dacă aveţi insuficienţă renală sau hepatică şi utilizaţi Algiotop la nevoie, nu trebuie să reduceţi doza. Nu utilizaţi timp îndelungat Algiotop.

Vârstnici La pacienţii vârstnici sau cu stare generală alterată este necesară administrarea celor mai mici doze.

Dacă utilizaţi mai mult Algiotop decât trebuie Dacă aţi utilizat mai mult Algiotop decât doza recomandată, adresaţi-vă imediat medicului sau mergeţi la departamentul de primire urgenţe al celui mai apropiat spital. Intoxicaţia acută se manifestă cu tulburări gastro-intestinale (greaţă, dureri abdominale), afectarea funcţiei renale şi – rar – simptome la nivelul sistemului nervos central (ameţeli, somnolenţă, comă, convulsii), scăderea tensiunii arteriale până la şoc şi tulburări de ritm (bătăi accelerate ale inimii). După administrarea de doze foarte mari, eliminarea unui metabolit netoxic (acid rubazonic) poate determina colorarea în roşu a urinei.

Dacă uitaţi să utilizaţi Algiotop Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Algiotop Algiotop se utilizează numai la nevoie. Puteţi opri tratamentul imediat ce vă simţiţi bine. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: -foarte frecvente (apar la mai mult de 1 din 10 persoane); -frecvente (apar la mai puţin de 1 din 10 persoane); -mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 din 100 persoane); -rare (apar la mai puţin de 1 din 1000 persoane); -foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10000 persoane); -cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Rare Leucopenie (scăderea numărului celulelor albe din sânge). Reacţii anafilactice – lipsă de aer, chiar oprirea respiraţiei prin spasm al bronhiilor şi edem la nivelul gâtului, scăderea tensiunii arteriale mergând până la colaps, urticarie; reacţii anafilactoide – lipsa respiraţiei (prin spasm al bronhiilor şi edem laringian) şi/sau colaps. Foarte rare Agranulocitoză (scăderea numărului unor celule din sânge denumite granulocite), trombocitopenie (scăderea numărului de plachete din sânge). Principalele manifestări în caz de agranulocitoză sunt febra, durerile faringiene, ulcerele bucale dureroase, ulcerele anale, scăderea răspunsului imun, predispoziţie la infecţii bacteriene. Hemograma prezintă dispariţia aproape completă a granulocitelor, în timp ce măduva osoasă hematogenă prezintă blocarea maturării în stadiul promielocitar.

Apariţia acestor manifestări impune întreruperea imediată a tratamentului cu metamizol sodic. Insuficienţă renală acută (o incapacitate a rinichilor de a funcţiona normal apărută recent) sau nefrită interstiţială (o inflamaţie a rinichilor), însoţită uneori de un sindrom nefrotic, cu prezenţa în cantitate anormală a proteinelor în urină.

Cu frecvenţă necunoscută Apariţia crizelor de astm a fost observată la pacienţii cu astm la AINS. Pot să apară urticarie, erupţii maculopapuloase şi cazuri izolate de sindrom Lyell (erupţii buloase pe piele) sau de sindrom Stevens-Johnson (leziuni pe piele sau mucoase).

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. Cum se păstrează Algiotop

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Algiotop

  • Substanţa activă este metamizolul sodic. Fiecare comprimat conţine metamizol sodic 500 mg.
  • Celelalte componente sunt: zahăr, amidon de porumb, stearat de magneziu.

Cum arată Algiotop şi conţinutul ambalajului Algiotop se prezintă sub formă de comprimate de culoare albă, în formă de discuri plate.

Este disponibil în: -cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate; -cutie cu 60 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă S.C. SANTA S.A. Str. Carpaţilor, nr. 83, 85, spaţiu comercial V–parter comercial, Biroul nr. 1, Braşov, judeţul Braşov, cod 500269 România Fabricantul SANTA S.A. Str. Carpaţilor, nr. 60, obiectiv nr. 47, 48, 58, 133 Braşov, jud. Braşov, cod 500269, România

Acest prospect a fost revizuit în August, 2021.