ROPINIROL ARENA 5 mg
DCI: ROPINIROLUM
Forma farmaceutică: COMPR. FILM.
Concentrația
5mg
Prescripție:
PRF
Cod ATC
N04BC04
Firma / țara producătoare APP
PHARMATHEN S.A. - GRECIA
Firma / țara deținătoare APP
ARENA GROUP S.A. - ROMANIA
Volum ambalaj
-
Informații despre produs
Acțiune terapeutică:
AGENTI DOPAMINERGICI AGONISTI DOPAMINERGICIAmbalaj:
- Cutie cu 2 blist. PVC-Aclar/Al x 10 compr. film.
- Cutie cu 3 blist. PVC-Aclar/Al x 10 compr. film.
- Cutie cu 1 flac. din PEID x 84 compr. film.
Nr. / data ambalaj APP
- 12546/2019/01
- 12546/2019/02
- 12546/2019/03
Valabilitate ambalaj
- 2 ani
- 2 ani;dupa prima deschidere a flac.-60 zile
Cod CIM
- W61333001
- W61333002
- W61333003
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12542/2019/01-02-03 Anexa 1 12543/2019/01-02-03 12544/2019/01-02-03 12545/2019/01-02-03 12546/2019/01-02-03 Prospect
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
Ropinirol Arena 0,25 mg comprimate filmate Ropinirol Arena 0,5 mg comprimate filmate Ropinirol Arena 1 mg comprimate filmate Ropinirol Arena 2 mg comprimate filmate Ropinirol Arena 5 mg comprimate filmate Ropinirol
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
-
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală cu ale dumneavoastră.
-
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect (vezi pct. 4).
Ce găsiţi în acest prospect :
-
Ce este Ropinirol Arena şi pentru ce se utilizează
-
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Ropinirol Arena
-
Cum să luaţi Ropinirol Arena
-
Reacţii adverse posibile
-
Cum se păstrează Ropinirol Arena
-
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
-
Ce este Ropinirol Arena şi pentru ce se utilizează Substanţa activă din Ropinirol Arena este ropinirol, care aparţine unui grup de medicamente denumite agonişti ai dopaminei. Agoniştii dopaminei acţionează asupra creierului în acelaşi mod ca dopamina, o substanţă prezentă în mod natural în creierul dumneavoastră.
Ropinirol Arena este utilizat în tratamentul bolii Parkinson.
Persoanele care suferă de boala Parkinson au concentraţii mici de dopamină, în anumite părţi ale creierului. Ropinirolul are efecte similare cu cele ale dopaminei, astfel încât ajută la reducerea simptomelor bolii Parkinson.
- Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Ropinirol Arena
Nu luați Ropinirol Arena
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţa activă (ropinirol) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
- dacă aveţi o boală gravă a rinichilor
- dacă aveţi o boală a ficatului.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă oricare dintre acestea este valabilă în cazul dumneavoastră. Atenţionări şi precauţii Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Ropinirol Arena
- dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă
- dacă alăptaţi
- dacă aveţi mai puţin de 18 ani
- dacă aveţi boli de inimă grave
- dacă aveţi o problemă gravă de sănătate mintală
- dacă ați avut orice comportament neobișnuit/dorințe neobișnuite (cum sunt jocuri de noroc sau comportament sexual exgerat).
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă oricare dintre acestea este valabilă în cazul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră va decide dacă Ropinirol Arena este potrivit pentru dumneavoastră sau dacă este necesară o supraveghere mai atentă pe perioada tratamentului.
În timp ce luaţi Ropinirol Arena Spuneţi medicului dumneavoastră dacă dumneavoastră sau familia/ajutorul dumneavoastră observaţi/observă că aţi dezvoltat impulsuri sau dorinţe de a vă comporta în moduri în care în mod normal nu o faceţi sau nu puteţi rezista impulsului, forţei sau tentaţiei de a face anumite activităţi care vǎ fac rău dumneavoastră sau altora. Aceasta se numesc tulburări de control al impulsului şi constau în comportament ca dependenţa patologică de jocuri de noroc, mâncat sau cheltuieli excesive, dorinţe sexuale anormale sau dorinţe şi gânduri sexuale crescute. Poate fi nevoie ca medicul dumneavoastră să vă modifice doza sau să vă întrerupă tratamentul.
Fumatul şi Ropinirol Arena Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă începeţi să fumaţi sau renunţaţi la fumat în timp ce utilizaţi Ropinirol Arena. Poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă modifice doza.
Ropinirol Arena împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Nu uitaţi să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă începeţi să luaţi un medicament nou în timp ce utilizaţi Ropinirol Arena.
Unele medicamente pot influenţa modul în care acţionează Ropinirol Arena, sau vă pot predispune la reacţii adverse. De asemenea, Ropinirol Arena poate modifica efectul altor medicamente. Asemenea medicamente includ: • fluvoxamina (utilizată în tratamentul depresiei) • medicamente utilizate în tratamentul problemelor de sănătate mintală, de exemplu sulpirida • terapia de substituţie hormonală (numită şi TSH) • metoclopramid, utilizat pentru a trata greaţa şi arsurile de la nivelul stomacului • ciprofloxacina sau enoxacina (antibiotice) • orice alt medicament pentru tratamentul bolii Parkinson.
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent oricare dintre aceste medicamente.
Ropinirol Arena împreună cu alimente şi băuturi Puteți lua Ropinirol Arena cu alimente pentru a reduce posibilitatea de apariție a senzației de greață sau vărsături.
Nu există date disponibile despre efectele consumului de alcool etilic în timpul tratamentului cu ropinirol și, ca urmare, acesta trebuie evitat.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului, pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Ropinirol Arena nu este recomandat în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră vă spune că beneficiul administrării este mai mare decât riscul potenţial asupra fătului.
Medicul dumneavoastră vă va sfătui ce trebuie să faceți dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi. Ropinirol Arena nu este recomandat dacă alăptaţi, deoarece acesta ar putea afecta producerea de lapte. Medicul dumneavoastră vă poate sfătui să nu mai luaţi Ropinirol Arena.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Ropinirol Arena vă poate provoca somnolenţă. Îi poate face pe oameni să resimtă o somnolenţă deosebită, iar uneori poate duce la apariţia episoadelor de somn cu instalare bruscă.
Dacă resimţiţi aceste efecte: nu conduceţi vehicule, nu folosiţi utilaje şi evitaţi orice situaţie în care somnolenţa sau adormirea vă pot expune (sau pot expune alte persoane) riscului de vătămare gravă sau deces. Nu efectuaţi aceste activităţi înainte ca aceste manifestări să dispară.
Ropinirol Arena conţine lactoză Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua Ropinirol Arena.
- Cum să utilizaţi Ropinirol Arena
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulți Doza iniţială este de 0,25 mg ropinirol, de trei ori pe zi, timp de o săptămână. Ulterior, doza este crescută gradat conform următoarelor recomandări:
Săptămâna 1: 0,25 mg de 3 ori pe zi. Săptămâna 2: 0,5 mg de 3 ori pe zi. Săptămâna 3: 0,75 mg de 3 ori pe zi. Săptămâna 4: 1 mg de 3 ori pe zi.
În continuare, medicul dumneavoastră poate creşte sau reduce doza pe care o luaţi, pentru a obţine efectul optim.
Doza uzuală este cuprinsă între 1 mg şi 3 mg ropinirol, administrată de trei ori pe zi (o doză totală zilnică de 3 mg până la 9 mg), dar dacă efectele obţinute sunt insuficiente sau nu se menţin, doza totală zilnică poate fi crescută gradat până la 24 mg.
Ropinirol Arena poate fi utilizat în asociere cu alte medicamente pentru boala Parkinson. Dacă utilizaţi alte medicamente pentru boala Parkinson, este posibil ca, medicul dumneavoastră să reducă dozele.
Mod de administrare Înghiţiţi comprimatul(ele) de Ropinirol Arena întregi, cu apă. Nu mestecaţi comprimatul (ele). Puteţi să luaţi Ropinirol Arena cu sau fără alimente. Folosirea Ropinirol Arena cu alimente poate să scadă apariţia senzaţiei de greaţă, care poate fi o reacţie adversă posibilă la Ropinirol Arena.
Utilizarea la copii şi adolescenţi Nu administraţi Ropinirol Arena la copii şi adolescenţi. Ropinirol Arena nu este recomandat în mod normal la persoane cu vârsta sub 18 ani. Dacă luaţi mai mult Ropinirol Arena decât trebuie Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului. Arătaţi-le acestora cutia de medicamente. O persoană care a luat doză prea mare de Ropinirol Arena poate prezenta: senzaţie de rău (greaţă), stare de rău (vărsături), ameţeli (senzaţie de învârtire), somnolenţă, oboseală fizică sau mentală, leşin, halucinaţii.
Dacă uitaţi să luaţi Ropinirol Arena Nu dublaţi doza pentru a compensa doza uitată.
Dacă aţi uitat să luaţi Ropinirol Arena timp de una sau mai multe zile, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră cum să începeţi să luaţi din nou medicamentul.
Dacă încetaţi să luaţi Ropinirol Arena Nu întrerupeţi tratamentul cu Ropinirol Arena, decât dacă medicul v-a recomandat acest lucru. Luaţi Ropinirol Arena atât timp cât v-a recomandat medicul dumneavoastră. Nu întrerupeţi tratamentul decât la recomandarea medicului dumneavoastră. Dacă opriţi brusc administrarea de Ropinirol Arena, simptomele bolii Parkinson pot să se agraveze, în scurt timp.
Dacă nu mai trebuie să luaţi Ropinirol Arena, medicul dumneavoastră vă va scădea treptat doza.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Cele mai frecvente reacţii adverse ale Ropinirol Arena pot să apară atunci când începeţi să luaţi medicamentul pentru prima oară sau în perioada care urmează unei creşteri a dozei. În general, aceste reacţii sunt uşoare şi se pot atenua după ce aţi luat medicamentul pentru o perioadă scurtă de timp. Dacă sunteţi îngrijorat de recţiile adverse, vorbiţi cu medicul dumneavoastră.
Frecvenţa reacţiilor adverse posibile prezentate mai jos este definită utilizând următarea convenţie: Foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10 Frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100 Mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000 Rare: afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000 Foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000 Frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile
Reacţii adverse foarte frecvente:
- leşin
- somnolenţă
- senzaţie de rău (greaţă).
Reacţii adverse frecvente
- halucinaţii (a vedea lucruri care, în realitate, nu există)
- vărsături
- ameţeli (senzaţie de învârtire)
- arsuri în capul pieptului
- dureri de stomac
- constipaţie
- umflarea picioarelor sau mâinilor. Reacţii adverse mai puţin frecvente
- stare de ameţeală sau de leşin, în special atunci când vă ridicaţi brusc în picioare (aceasta este cauzată de scăderea tensiunii arteriale).
- senzaţie puternică de somn în timpul zilei (somnolenţǎ excesivă)
- episoade de instalare bruscă a somnului care constau în adormirea bruscă, fără senzaţie aparentă de somn
- probleme mintale cum ar fi delir (confuzie severă), iluzii (idei nefondate) sau suspiciuni nefondate (paranoia).
Frecvenţă necunoscută:
- modificări ale funcţiei ficatului, care se observǎ în analizele de sânge
- reacţii de hipersensibilitate, inclusiv erupţii la nivelul pielii care provoacă mâncărime, umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului care vă pot cauza dificultăţi la înghiţire sau la respiraţie.
Puteţi prezenta următoarele reacţii adverse: Imposibilitatea de a rezista impulsului, forţei sau tentaţiei de a face anumite activităţi care vă fac rău dumneavoastră sau altora, care includ:
- Impuls puternic de a juca jocuri de noroc, indiferent de consecinţele personale şi asupra familiei.
- Interes sexual schimbat sau crescut şi un comportament de preocupare semnificativă faţă de dumneavoastră sau alţii, de exemplu dorinţe sexuale crescute.
- Cumpărături şi cheltuieli excesive, necontrolabile
- Bulimie (consum mare de alimente într-o perioadă scurtă) sau consum alimentar compulsiv (un consum de alimente mai mare decât în mod normal şi mai mult decât este necesar pentru a satisface foamea).
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă prezentaţi unul din aceste comportamente; va discuta cu dumneavoastră modalităţile de supraveghere sau reducere a simptomelor.
Dacă utilizaţi Ropinirol Arena împreună cu levodopa La persoanele care utilizează Ropinirol Arena împreună cu levodopa, pot să apară de-a lungul timpului şi alte reacţii adverse:
- mişcările necontrolate, sacadate (dischinezii) sunt o reacţie adversă foarte frecventă. Dacă luaţi levodopa este posibil să aveţi mişcări necontrolate (dischinezii) la începutul tratamentului cu Ropinirol Arena. Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă se întâmplă acest lucru, deoarece poate fi necesară ajustarea dozelor medicamentelor pe care le luaţi.
- senzaţia de confuzie este o reacţie adversă frecventă.
Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
- Cum se pǎstreazǎ Ropinirol Arena
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
- Conţinutul ambalajului şi informaţii suplimentare
Ce conţine Ropinirol Arena
- Substanţa activă este ropinirol. Fiecare comprimat filmat conţine ropinirol (sub formă de clorhidrat) 0,25 mg, 0,5 mg, 1 mg, 2 mg, 5 mg.
- Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, microcelac, lactoză monohidrat, croscarmeloză sodică, DL metionină, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu. Film: 0,25 mg Opadry OY-LS-28908 (hipromeloză, lactoză monohidrat, macrogol 4000, dioxid de titan (E 171)); 0,5 mg Opadry OY-SR-6497(hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 6000, talc, oxid galben de fer (E 172)); 1 mg Opadry 03B21094 (hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 400, indigo carmin, lac de aluminiu (E 132), oxid galben de fer (E 172)); 2 mg Opadry OY-S-33016 (hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 4000, galben amurg FCF, lac de aluminiu (E 110), indigo carmin, lac de aluminiu (E 132), oxid roşu de fer (E 172)); 5 mg Opadry Y-1-4256 (hipromeloză, dioxid de titan (E 171), macrogol 400, polisorbat 80, indigo carmin, lac de aluminiu (E 132)).
Cum arată Ropinirol Arena şi conţinutul ambalajului Ropinirol Arena 0,25 mg: comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă. Ropinirol Arena 0,5 mg: comprimate rotunde, biconvexe, de culoare galbenă. Ropinirol Arena1 mg: comprimate rotunde, biconvexe, de culoare verde. Ropinirol Arena 2 mg: comprimate rotunde, biconvexe, de culoare slab portocaliu. Ropinirol Arena 5 mg: comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albastră.
Comprimatele filmate sunt ambalate fie în blistere din PVC-Aclar/Al fie în flacoane şi dopuri din PEÎD albe opac, cu silicagel şi închidere securizată.
Mărimi de ambalaj: Cutie cu 2 sau 3 blistere a câte 10 comprimate filmate. Cutie cu un flacon a 84 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă ARENA GROUP S.A. Str Ştefan Mihăileanu, nr. 31, Sector 2, București, cod 024022 România
Fabricanți Pharmathen S.A. 6 Dervenation St Pallini 153-51 Attiki, Grecia
Arena Group S.A. B-dul Dunării nr. 54, Voluntari, Jud. Ilfov, cod 077190 România.
Acest prospect a fost revizuit în octombrie 2019.