ASCORD 10 mg

DCI: ATORVASTATINUM

Forma farmaceutică: COMPR. FILM.

Concentrația

10mg

Prescripție:

P6L

Cod ATC

C10AA05

Firma / țara producătoare APP

TERAPIA SA - ROMANIA

Firma / țara deținătoare APP

TERAPIA SA - ROMANIA

Volum ambalaj

-

Informații despre produs

  • Acțiune terapeutică:

    HIPOCOLESTEROLEMIANTE SI HIPOTRIGLICERIDEMIANTE INHIBITORI AI HMG COA REDUCTAZEI
  • Ambalaj:

    • Cutie cu 2 blist. OPA-Al-PVC/Al x 7 compr. film.
    • Cutie cu 4 blist. OPA-Al-PVC/Al x 7 compr. film.
    • Cutie cu 3 blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film.
    • Cutie cu 2 folii termosudate Al/Al x 7 compr. film.
    • Cutie cu 4 folii termosudate Al/Al x 7 compr. film.
    • Cutie cu 3 folii termosudate Al/Al x 10 compr. film.
  • Nr. / data ambalaj APP

    • 10435/2017/01
    • 10435/2017/02
    • 10435/2017/03
    • 10435/2017/04
    • 10435/2017/05
    • 10435/2017/06
  • Valabilitate ambalaj

    18 luni
  • Cod CIM

    • W55516001
    • W55516002
    • W55516003
    • W55516004
    • W55516005
    • W55516006

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10435/2017/01-02-03-04-05-06 Anexa 1 10436/2017/01-02-03-04-05-06 10437/2017/01-02-03-04-05-06 10438/2017/01-02-03-04-05-06 Prospect

Prospect: Informaţii pentru utilizator

ASCORD 10 mg comprimate filmate ASCORD 20 mg comprimate filmate ASCORD 40 mg comprimate filmate ASCORD 80 mg comprimate filmate

Atorvastatină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament

deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
  •     Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau  
        asistentei medicale.  Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest  
        prospect. Vezi pct. 4.  
    

  Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Ascord şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ascord

  3. Cum să utilizaţi Ascord

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Ascord

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

  7. Ce este Ascord şi pentru ce se utilizează

Ascord face parte din grupa medicamentelor cunoscute sub denumirea de statine, care acţionează prin reglarea cantităţii de lipide (grăsimi) din organism.

Ascord este utilizat pentru scăderea concentraţiei de colesterol şi trigliceride din sânge, atunci când regimul alimentar şi schimbarea modului de viaţă au eşuat. Dacă aveţi un risc crescut de boală cardiacă, Ascord poate fi utilizat pentru a reduce acest risc, chiar dacă valoarea colesterolului dumneavoastră este normală. În timpul tratamentului trebuie continuată o dietă standard de reducere a colesterolului.

  1. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ascord

Nu utilizaţi Ascord

  • dacă sunteţi alergic la atorvastatină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
  •     dacă aveţi sau aţi avut vreodată boli de ficat.  
    
  •     dacă aţi avut valori anormale inexplicabile ale testelor hepatice sanguine.  
    
  •     dacă sunteţi femeie aflată la vârsta fertilă şi nu utilizaţi o metodă de contracepţie eficace.  
    
  •     dacă sunteţi gravidă sau încercaţi să rămâneţi gravidă.  
    
  •     dacă alăptaţi.  
    

 dacă utilizați combinația de glecaprevir/pibrentasvir pentru tratamentul hepatitei cu virus C.

Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi Ascord, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale:

 dacă aveţi insuficienţă respiratorie severă.  dacă luați sau ați luat în ultimele 7 zile un medicament numit acid fusidic, (un medicament pentru infecţie bacteriană) oral sau prin injectare. Combinația de acid fusidic și Ascord poate duce la probleme musculare grave (rabdomioliză).  dacă aţi avut un accident cerebral vascular cu sângerări la nivelul creierului sau dacă aveţi mici pungi de lichid la nivelul creierului din cauza unor accidente cerebrale vasculare precedente.  dacă aveţi probleme ale rinichilor  dacă aveţi glanda tiroidă mai puţin activă (hipotiroidism)  dacă aţi avut dureri musculare repetate sau inexplicabile sau antecedente personale sau familiale de tulburări musculare  dacă aţi avut tulburări musculare în timpul tratamentului cu alte medicamente care scad colesterolul (de exemplu, alte statine sau fibraţi)  dacă consumaţi regulat cantităţi mari de alcool etilic  dacă aveţi antecedente de boală a ficatului  dacă aveţi vârsta peste 70 de ani.

Dacă oricare dintre cele de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră, medicul dumneavoastră vă va face analize ale sângelui înainte şi posibil în timpul tratamentului cu Ascord, pentru a prevedea riscul de a prezenta reacţii adverse musculare. Riscul de apariţie a reacţiilor adverse musculare, de exemplu, rabdomioliza, este cunoscut a fi crescut atunci când anumite medicamente sunt luate în acelaşi timp (vezi pct 2 “ Ascord împreună cu alte medicamente”)

De asemenea, spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveți o slăbiciune musculară care este constantă. Pot fi necesare teste suplimentare şi medicamente pentru a diagnostica şi trata această afecţiune.

În timp ce luaţi acest medicament medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenţie dacă aveţi diabet zaharat sau aveţi risc de a dezvolta diabet zaharat. Sunteţi susceptibil pentru riscul de a dezvolta diabet zaharat, dacă aveţi un nivel ridicat de zaharuri şi grăsimi în sânge, sunteţi supraponderal şi aveţi tensiune arterială crescută.

Ascord împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Există anumite medicamente care pot modifica efectul Ascord sau efectele lor pot fi modificate de către Ascord. Acest tip de interacţiune poate face ca unul dintre medicamente sau ambele medicamente să fie mai puţin eficace. Alternativ, poate creşte riscul sau severitatea reacţiilor adverse, incluzând afectarea musculară importantă denumită rabdomioliză, descrisă la punctul 4:

  • Medicamente utilizate pentru a schimba modul în care lucrează sistemul vostru imunitar, de exemplu, ciclosporina.

  • Anumite antibiotice sau medicamente antifungice, de exemplu, eritromicină, claritromicină, telitromicină, ketoconazol, itraconazol, voriconazol, fluconazol, posaconazol, rifampicină, acid fusidic.

  • Alte medicamente care reglează valorile lipidelor, de exemplu, gemfibrozil, alţi fibraţi, colestipol.

  • Anumite blocante ale canalelor de calciu, utilizate pentru tratamentul anginei pectorale sau tensiunii arteriale mari, de exemplu, amlodipină; dilitiazem, medicamente care vă reglează ritmul inimii, de exemplu, digoxină, verapamil, amiodaronă.

  • Letermovir, un medicament care vă ajută să nu vă îmbolnăviți de citomegalovirus.

  • Medicamente utilizate în tratamentul infecţiei cu HIV, de exemplu, ritonavir, lopinavir, atazanavir, indinavir, darunavir, tratamentul combinat cu tipranavir/ritonavir etc.

  • Anumite medicamente utilizate pentru tratamentul hepatitei cu virus C, de exemplu telaprevir, boceprevir și combinația de elbasvir/grazoprevir.

  • Alte medicamente cunoscute a interacţiona cu Ascord, incluzând ezetimibă (care reduce colesterolul), warfarină (care reduce coagularea sângelui), contraceptivele orale, stiripentol (un anticonvulsivant pentru tratamentul epilepsiei), cimetidină (utilizat pentru arsuri în capul pieptului şi ulcere peptice), fenazonă (un calmant al durerii), colchicină (utilizată în tratamentul gutei) şi antiacide (medicamente pentru indigestie, care conţin aluminiu sau magneziu).

  • Medicamente eliberate fără prescripţie medicală: sunătoare.

  • Dacă trebuie să luaţi acid fusidic oral pentru a trata o infecţie bacteriană, va trebui să opriţi temporar utilizarea acestui medicament. Medicul dumneavoastră vă va spune când este sigur pentru a reȋncepe Ascord. Utilizarea Ascord cu acid fusidic poate duce rareori la slăbiciune musculară, sensibilitate sau durere (rabdomioliză). Vezi mai multe informații cu privire la rabdomioliză la punctul 4.

Ascord împreună cu alimente şi băuturi Pentru instrucţiuni privind utilizarea Ascord, vezi pct. 3. Vă rugăm să luaţi în considerare următoarele:

Sucul de grepfrut Nu consumaţi mai mult de unul sau două pahare mici de suc de grepfrut pe zi, deoarece cantităţile mari de suc de grepfrut pot modifica efectele Ascord.

Alcool etilic Evitaţi să consumaţi prea mult alcool etilic în timp ce luaţi acest medicament. Pentru detalii, vezi pct. 2 „Atenţionări şi precauţii”.

Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Nu luaţi Ascord dacă sunteţi gravidă sau dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă. Nu luaţi Ascord dacă vă aflaţi în perioada fertilă decât dacă utilizaţi metode de contracepţie eficace. Nu luaţi Ascord dacă alăptaţi. Până în prezent, nu s-a dovedit siguranţa utilizării Ascord în timpul sarcinii şi alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor În mod normal, acest medicament nu vă afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, nu conduceţi vehicule dacă acest medicament vă afectează capacitatea de a conduce. Nu utilizaţi niciun fel de unelte sau maşini dacă abilitatea de a le folosi vă este afectată de către acest medicament. Ascord conţine lactoză Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

  1. Cum să utilizaţi Ascord Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Înainte de începerea tratamentului, medicul vă va recomanda o dietă cu conţinut scăzut în colesterol, pe care trebuie să o menţineţi şi în timpul terapiei cu Ascord.

Doza uzuală de început pentru Ascord este de 10 mg o dată pe zi la adulţi şi copii cu vârsta de 10 ani sau peste. Această doză poate fi crescută de către medicul dumneavoastră, dacă este cazul, până când se ajunge la doza care vă este necesară. Medicul dumneavoastră va modifica doza la intervale de 4 săptămâni sau mai mult. Doza maximă de Ascord este de 80 mg o dată pe zi.

Comprimatele de Ascord trebuie înghiţite întregi cu apă, în orice moment al zilei, cu sau fără alimente. Cu toate acestea, încercaţi să luaţi comprimatele în acelaşi moment al zilei.

Luaţi întotdeauna Ascord exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Durata tratamentului cu Ascord este determinată de către medicul dumneavoastră. Vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră dacă aveţi impresia că efectul Ascord este prea puternic sau prea slab.

Dacă luaţi mai mult Ascord decât trebuie Dacă luaţi în mod accidental mai multe comprimate de Ascord (mai mult decât doza zilnică obişnuită), adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau departamentului de urgenţe al celui mai apropiat spital.

Dacă uitaţi să luaţi Ascord Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi următoarea doză programată, la momentul corect. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Ascord Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament sau dacă doriţi să întrerupeţi tratamentul, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă prezentaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave sau simptome, încetaţi să luaţi comprimatele şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţe al celui mai apropiat spital.

Rare: pot afecta până la 1 din 1000 de persoane:

 Reacţii alergice grave care determină umflarea feţei, limbii şi gâtului şi care pot determina dificultăţi mari la respiraţie.  Boală gravă însoţită de descuamarea şi umflarea pielii, formarea de vezicule la nivelul pielii, gurii, ochilor, organelor genitale şi febră. Erupţie trecătoare pe piele sub formă de pete roz- roşii, în mod special la nivelul palmelor şi mâinilor sau tălpilor picioarelor, pete care se pot transforma în vezicule.

 Slăbiciune, sensibilitate sau ruptură musculară sau modificări de culoare în roșu-maroniu ale urinei şi, în mod special, dacă în acelaşi timp aveţi o stare de rău sau aveţi febră. Acestea pot să apară ca urmare a unei distrugeri musculare anormale (rabdomioliză), care nu dispare întotdeauna, chiar și după ce ați întrerupt administrarea atorvastatinei și care vă poate pune viaţa în pericol şi poate determina probleme ale rinichilor.

Foarte rare: pot afecta până la 1 din 10000 de persoane:

 Dacă prezentaţi tulburări legate de sângerare sau vânătăi neobişnuite sau neaşteptate. Acestea pot fi sugestive pentru o tulburare a ficatului. Trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră cât mai repede posibil.  Sindrom de boală asemănătoare lupusului (incluzând erupții cutanate, tulburări articulare și efecte asupra celulelor sanguine).

Alte reacţii adverse posibile la Ascord

Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):  inflamaţie a căilor nazale, durere în gât, sângerare nazală  reacţii alergice  creştere a valorilor concentraţiilor zahărului din sânge (dacă aveţi diabet zaharat, trebuie să continuaţi urmărirea atentă a valorilor concentraţiilor de zahăr din sânge), creştere a concentraţiei creatin kinazei în sânge.  durere de cap  greaţă, constipaţie, flatulenţă, indigestie, diaree  durere articulară, durere musculară şi durere de spate  testele de sânge pot să arate funcţionare anormală a ficatului

Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane):  anorexie (pierdere a poftei de mâncare), creştere în greutate, scădere a valorilor concentraţiilor de zahăr din sânge (dacă aveţi diabet zaharat, trebuie să continuaţi urmărirea atentă a valorilor concentraţiilor de zahăr din sânge)  coşmaruri, insomnie  ameţeli, amorţeli sau furnicături la nivelul degetelor de la mâini sau picioare, reducere a sensibilităţii la atingere sau la durere, modificări ale gustului, pierdere a memoriei  vedere înceţoşată  ţiuituri în urechi şi/sau cap  vărsături, eructaţii, durere la nivelul abdomenului superior şi inferior, pancreatită (inflamaţie a pancreasului care determină durere la nivelul stomacului)  hepatită (inflamaţie a ficatului)  erupţie trecătoare pe piele, erupţie sau mâncărime la nivelul pielii, urticarie, cădere în exces a părului  dureri la nivelul gâtului, oboseală musculară  oboseală, senzaţie de rău, slăbiciune, durere în piept, umflare în special la nivelul gleznelor (edem), temperatură crescută  teste de urină pozitive pentru prezenţa celulelor albe

Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane):  tulburări de vedere  sângerare sau vânătăi neaşteptate  colestază (îngălbenire a pielii sau a albului ochilor)  rupturi ale tendoanelor

Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane):  o reacţie alergică – simptomele pot include respiraţie şuierătoare bruscă, durere sau apăsare în piept, umflare a pleoapelor, feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului, dificultate la respiraţie, colaps  pierdere a auzului  ginecomastie (creştere a sânilor la bărbaţi şi femei)

Reacții adverse cu frecvență necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile):

  • slăbiciune musculară, care este constantă.

Reacţii adverse posibile, raportate la unele statine (medicamente de acelaşi tip):  Tulburări sexuale;  Depresie;  Probleme de respiraţie, incluzând tuse persistentă şi/sau scurtare a respiraţiei sau febră.  Diabet. Probabilitatea de apariţie este mai mare dacă aveţi un nivel ridicat de zaharuri şi grăsimi în sânge, sunteţi supraponderal şi aveţi tensiune arterială crescută. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza atât timp cât luaţi acest medicament.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: [email protected].

  1. Cum se păstrează Ascord

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25 C, în ambalajul original.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu utilizaţi Ascord dacă observaţi semne vizibile de deteriorare.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Ascord

  • Substanţa activă este atorvastatina. Un comprimat filmat conţine atorvastatină 10, 20, 40 si 80 mg sub formă de atorvastatină calcică.

  • Celelalte componente sunt: nucleu – lactoză anhidră, celuloză microcristalină, hidroxipropilceluloză, carbonat de sodiu anhidru, dioxid de siliciu coloidal anhidru, croscarmeloză sodică, laurilsulfat de sodiu, butilhidroxianisol (E 320), butilhidroxitoluen (E 321), stearat de magneziu; film Opadry AMB OY-B-28920 white - alcool polivinilic, dioxid de titan (E 171), talc, lecitină, Gumă Xantan; cerneală de inscripţionare Opacode S-1-17823-Black

  • Shellac 45%, oxid negru de fer (E 172).

Cum arată Ascord şi conţinutul ambalajului Ascord 10 mg comprimate filmate Comprimate filmate ovale, de culoare albă până la aproape albă, inscripţionate cu „RX 12” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

ASCORD 20 mg comprimate filmate Comprimate filmate ovale, de culoare albă până la aproape albă, inscripţionate cu „RX 828” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

ASCORD 40 mg comprimate filmate Comprimate filmate ovale, de culoare albă până la aproape albă, inscripţionate cu „RX 829” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

ASCORD 80 mg comprimate filmate Comprimate filmate ovale, de culoare albă până la aproape albă, inscripţionate cu „RX 830” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

Cutie cu 2 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 7 comprimate filmate. Cutie cu 4 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 7 comprimate filmate. Cutie cu 3 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 10 comprimate filmate. Cutie cu 2 folii termosudate din Al/Al a câte 7 comprimate filmate. Cutie cu 4 folii termosudate din Al/Al a câte 7 comprimate filmate. Cutie cu 3 folii termosudate din Al/Al a câte 10 comprimate filmate.

Deţinǎtorul autorizaţiei de punere pe piaţǎ şi fabricanţii

Deţinǎtorul autorizaţiei de punere pe piaţǎ Terapia SA Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, România

Fabricanţii Terapia SA Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, România

SUN PHARMACEUTICAL INDUSTRIES (EUROPE) B.V. Polarisavenue 87, 2132 JH Hoofddorp, Olanda

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă: Terapia SA Str. Fabricii nr.124, Cluj-Napoca, România

Acest prospect a fost revizuit în Octombrie 2021.