ABIRATERONA LANNACHER 250 mg
DCI: ABIRATERONUM
Forma farmaceutică: COMPR.
Concentrația
250mg
Prescripție:
PR
Cod ATC
L02BX03
Firma / țara producătoare APP
SYNTHON HISPANIA, S.L. - SPANIA
Firma / țara deținătoare APP
LANNACHER HEILMITTEL GES.M.B.H. - AUSTRIA
Volum ambalaj
-
Informații despre produs
Acțiune terapeutică:
ANTAGONISTI HORMONALI SI SUBSTANTE INRUDITE ALTI ANTAGONISTI HORMONALI SI SUBSTANTE INRUDITEAmbalaj:
Cutie cu 1 flac. din PEID x 120 compr.Nr. / data ambalaj APP
14032/2021/01Valabilitate ambalaj
2 aniCod CIM
W68018001
AUTORIZAȚIE DE PUNERE PE PIAȚĂ NR. 14032/2021/01 Anexa 1 14033/2021/01-02-03-04-05 Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator Abirateronă Lannacher 250 mg comprimate Abirateronă Lannacher 500 mg comprimate filmate
acetat de abirateronă
Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
- Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.
- Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l dați altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleași semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
-
Ce este Abirateronă Lannacher şi pentru ce se utilizează
-
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Abirateronă Lannacher
-
Cum să luaţi Abirateronă Lannacher
-
Reacţii adverse posibile
-
Cum se păstrează Abirateronă Lannacher
-
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
-
Ce este Abirateronă Lannacher şi pentru ce se utilizează
Abirateronă Lannacher conţine o substanţă activă denumită abirateronă acetat. Medicamentul se utilizează pentru tratamentul cancerului de prostată la bărbaţii adulţi, care s-a răspândit în alte părţi ale corpului. Abirateronă Lannacher împiedică organismul dumneavoastră să producă testosteron; acest lucru poate încetini dezvoltarea cancerului de prostată. În cazul în care Abirateronă Lannacher este prescris într-un stadiu incipient al bolii, atunci când aceasta încă mai răspunde la terapia hormonală, acesta se utilizează în asociere cu un tratament care reduce nivelul de testosteron (terapie de deprivare de androgeni). Atunci când luaţi acest medicament, medicul dumneavoastră vă va prescrie şi un alt medicament numit prednison sau prednisolon. Acest lucru va reduce posibilitatea de a avea tensiune arterială mare, de a reţine apă în organism (retenţie de lichide) sau de a prezenta concentraţii scăzute ale unui element chimic din sânge, numit potasiu. 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Abirateronă Lannacher
Nu luaţi Abirateronă Lannacher:
- dacă sunteţi alergic la abirateronă acetat sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
- dacă sunteţi femeie, în special dacă sunteţi gravidă. Abirateronă Lannacher este indicat pentru administrare numai la bărbați.
- dacă aveţi o afecţiune gravă a ficatului.
- în combinaţie cu Ra-223 (care este utilizat pentru tratamentul cancerului de prostată).
Nu luaţi acest medicament dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua acest medicament.
Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
- dacă aveţi afecţiuni ale ficatului
- dacă vi s-a spus că aveți tensiune arterială mare sau insuficienţă cardiacă, sau concentraţie scăzută de potasiu în sânge (concentraţia scăzută de potasiu în sânge poate crește riscul de probleme ale ritmului inimii)
- dacă aţi avut alte afecţiuni ale inimii sau ale vaselor de sânge
- dacă aveţi bătăi ale inimii neregulate sau rapide
- dacă aveţi dificultăţi de respiraţie
- dacă aţi luat în greutate rapid
- dacă aveţi umflături la nivelul tălpilor, gleznelor sau picioarelor
- dacă aţi luat în trecut un medicament pentru cancerul de prostată, cunoscut sub numele de ketoconazol
- despre necesitatea de a lua acest medicament împreună cu prednison sau prednisolon
- despre posibilele reacţii adverse asupra oaselor dumneavoastră
- dacă aveţi valori mari ale zahărului în sânge.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă vi s-a spus că aveți orice tip de afecțiuni ale inimii sau ale vaselor de sânge, inclusiv probleme de ritm al inimii (aritmie) sau dacă urmați tratament pentru aceste afecțiuni.
Spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți pielea sau ochii îngălbeniți, urina închisă la culoare sau senzaţie de greaţă severă sau vărsături, ar putea să fie semne sau simptome ale unor tulburări ale ficatului. Rareori, este posibilă apariţia insuficienţei funcţiei ficatului (denumită insuficienţă hepatică acută) care poate să conducă la deces.
Este posibilă apariția scăderii numărului de celule roșii din sânge, scăderii apetitului sexual (libidoului), slăbiciunii musculare și/sau durerii musculare.
Abirateronă Lannacher nu trebuie administrat în combinaţie cu Ra-223, din cauza unei posibile creşteri a riscului de fracturi sau deces.
Dacă plănuiţi să luaţi Ra-223 după tratamentul cu Abirateronă Lannacher şi prednison/prednisolon, trebuie să aşteptaţi 5 zile înainte de a începe tratamentul cu Ra-223.
Dacă nu sunteţi sigur că oricare dintre cele de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua acest medicament. Monitorizarea valorilor sanguine Abirateronă Lannacher vă poate afecta funcţia ficatului şi este posibil să nu aveţi niciun simptom. Atunci când luaţi acest medicament, medicul dumneavoastră vă va efectua analize ale sângelui periodic pentru a observa orice efecte asupra funcţiei ficatului.
Copii și adolescenți Acest medicament nu trebuie utilizat la copii și adolescenți. Dacă Abirateronă Lannacher este accidental ingerat de un copil sau adolescent, mergeți imediat la spital și luați ambalajul cu dumneavoastră pentru a îl arăta medicului de la camera de gardă.
Abirateronă Lannacher împreună cu alte medicamente Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Aceasta este important deoarece Abirateronă Lannacher poate creşte efectul unor medicamente, inclusiv medicamente pentru inimă, tranchilizante, unele medicamente pentru diabet zaharat, medicamente pe bază de plante (de exemplu: sunătoarea) sau altele. Medicul dumneavoastră poate dori să modifice doza acestor medicamente. De asemenea, unele medicamente pot să crească sau să scadă efectele Abirateronă Lannacher. Aceasta poate duce la apariţia de reacţii adverse sau Abirateronă Lannacher nu acţionează aşa cum trebuie.
Tratamentul de deprivare de androgeni poate crește riscul tulburărilor de ritm al inimii. Spuneți medicului dumneavoastră dacă urmați tratament cu medicamente:
- utilizate pentru a trata probleme ale ritmului inimii (de exemplu: chinidină, procainamidă, amiodaronă și sotalol);
- cunoscute pentru creșterea riscului tulburărilor de ritm al inimii [de exemplu: metadonă (utilizată pentru calmarea durerii și ca parte a tratamentului de detoxifiere în dependența de droguri), moxifloxacina (un antibiotic), antipsihotice (utilizate pentru afecţiuni psihice grave)].
Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați oricare dintre medicamentele enumerate mai sus.
Abirateronă Lannacher împreună cu alimente
- Acest medicament nu trebuie administrat cu alimente (vezi pct. 3 „Utilizarea acestui medicament”)
- Utilizarea Abirateronă Lannacher împreună cu alimente poate provoca reacţii adverse.
Fertilitatea, sarcina şi alăptarea Abirateronă Lannacher nu este recomandat pentru utilizare la femei.
- Gravidele sau femeile care pot fi gravide trebuie să poarte mănuşi dacă este nevoie să atingă sau să manipuleze Abirateronă Lannacher.
- Acest medicament poate dăuna copilului nenăscut dacă este luat de către gravide.
- Dacă aveţi contact sexual cu o femeie care ar putea rămâne gravidă, folosiţi prezervativul şi o altă metodă contraceptivă eficientă.
- Dacă aveţi contact sexual cu o gravidă, folosiţi prezervativul pentru a proteja copilul nenăscut.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Este puţin probabil ca acest medicament să afecteze capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Abirateronă Lannacher conţine lactoză şi sodiu Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la anumite categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Abirateronă Lannacher 250 mg comprimate Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doză de patru comprimate de 250 mg, adică practic „nu conține sodiu”.
Abirateronă Lannacher 500 mg comprimate filmate Acest medicament conține 24 mg sodiu (componenta principală stabilă / sare de masă) în fiecare doză de două comprimate de 500 mg. Aceasta este echivalentă cu 1% din doza maximă recomandată de sodiu pentru un adult.
-
Cum să luaţi Abirateronă Lannacher
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Cât trebuie să luaţi Doza recomandată este de 1000 mg (patru comprimate de 250 mg sau 2 comprimate de 500 mg) administrate o dată pe zi.
Utilizarea acestui medicament
- Luaţi acest medicament pe cale orală.
- Nu luaţi Abirateronă Lannacher împreună cu alimente.
- Luaţi Abirateronă Lannacher cu cel puțin o oră înainte sau la cel puţin două ore după ce aţi mâncat (vezi pct. 2 “Abirateronă Lannacher împreună cu alimente”).
- Înghiţiţi comprimatele întregi, cu un pahar cu apă.
- Nu rupeţi comprimatele.
- Abirateronă Lannacher se administrează împreună cu un medicament numit prednison sau prednisolon. Luaţi prednison sau prednisolon exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.
- Trebuie să luaţi prednison sau prednisolon în fiecare zi, pe perioada tratamentului cu Abirateronă Lannacher.
- În cazul unei urgenţe medicale, poate fi necesară modificarea dozei de prednison sau prednisolon pe care o luaţi. Medicul dumneavoastră vă va spune dacă este necesar să modificaţi doza de prednison sau prednisolon pe care o luaţi. Nu încetaţi să luaţi prednison sau prednisolon, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră vă recomandă acest lucru.
De asemenea, medicul dumneavoastră vă poate prescrie şi alte medicamente în timp ce luaţi Abirateronă Lannacher şi prednison sau prednisolon.
Dacă luaţi mai mult Abirateronă Lannacher decât trebuie Dacă luaţi mai mult decât trebuie, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi imediat la cel mai apropriat spital.
Dacă uitaţi să luaţi Abirateronă Lannacher
- Dacă uitaţi să luaţi Abirateronă Lannacher sau prednison sau prednisolon, luaţi doza uzuală în ziua următoare.
- Dacă uitaţi să luaţi Abirateronă Lannacher sau prednison sau prednisolon timp de mai mult de o zi, adresaţi-vă fără întârziere medicului dumneavoastră.
Dacă încetaţi să luaţi Abirateronă Lannacher Nu încetaţi să luaţi Abirateronă Lannacher sau prednison sau prednisolon, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră vă recomandă să faceţi acest lucru.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-
Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Încetaţi să luaţi Abirateronă Lannacher şi adresaţi-vă imediat unui medic dacă observaţi oricare dintre următoarele:
- Slăbiciune musculară, spasme musculare sau ritm neregulat de bătaie a inimii (palpitaţii). Acestea pot fi semne că valorile concentraţiei de potasiu din sânge sunt scăzute.
Alte reacţii adverse includ: Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
- acumulare de lichide la nivelul membrelor inferioare sau picioarelor,
- concentraţii scăzute ale potasiului în sânge,
- valori crescute ale testelor funcţiei ficatului,
- tensiune arterială mare,
- infecţie a tractului urinar,
- diaree.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
- concentraţii ridicate ale lipidelor în sânge,
- durere în piept, bătăi neregulate ale inimii (fibrilaţie atrială), insuficienţă cardiacă, ritm rapid de bătaie a inimii,
- infecţie gravă numită septicemie,
- fracturi osoase,
- indigestie,
- sânge în urină,
- erupţii trecătoare pe piele.
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
- tulburări ale glandei suprarenale (legate de acumularea sării şi a apei în organism),
- tulburări ale ritmului bătăilor inimii (aritmie),
slăbiciune musculară şi/sau durere musculară.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane):
- iritaţie pulmonară (denumită şi alveolită alergică).
- insuficiență a funcției ficatului (denumită insuficiență hepatică acută).
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
- infarct miocardic, modificări pe EKG - electrocardiogramă (prelungirea intervalului QT),
- reacții alergice grave cu dificultăți la înghițire sau la respirație, umflare a feței, buzelor, limbii sau gâtului sau erupție însoțită de mâncărime.
Pierderea masei osoase poate apărea la bărbaţii trataţi pentru cancer de prostată. Abirateronă Lannacher, în asociere cu prednison sau prednisolon, poate creşte pierderea de masă osoasă.
Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO tel: + 4 0757 117 259 fax: +4 0213 163 497 e-mail: [email protected]. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
-
Cum se păstrează Abirateronă Lannacher
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi/sau eticheta flaconului și/sau blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
Nu aruncaţi acest medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
- Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Abirateronă Lannacher
Abirateronă Lannacher 250 mg comprimate
- Substanţa activă este abirateronă acetat.
- Fiecare comprimat conţine abirateronă acetat 250 mg.
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, povidonă, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru şi stearat de magneziu.
Abirateronă Lannacher 500 mg comprimate filmate
- Substanţa activă este abirateronă acetat.
- Fiecare comprimat conţine abirateronă acetat 500 mg.
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, hipromeloză, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru şi stearat de magneziu (miezul comprimatului); alcool polivinilic, dioxid de titan (E 171), macrogol, talc, oxid roșu de fier (E 172) și oxid negru de fier (E 172) (filmul comprimatului).
Cum arată Abirateronă Lannacher şi conţinutul ambalajului
Abirateronă Lannacher 250 mg comprimate Abirateronă Lannacher 250 mg se prezintă sub formă de comprimate ovale, de culoare albă până la aproape albă, aproximativ 16 mm lungime x 9,5 mm lățime, marcate cu “A7TN” pe una dintre feţe şi cu “250” pe cealaltă faţă.
Fiecare cutie cu flacon conţine un flacon cu 120 de comprimate.
Abirateronă Lannacher 500 mg comprimate filmate Abirateronă Lannacher 500 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate, ovale, de culoare violet, de aproximativ 19 mm lungime x 11 mm lățime, marcate cu “A7TN” pe una dintre feţe şi cu “500” pe cealaltă faţă.
Fiecare blister conține 56, 56x1, 60 sau 60x1 comprimate filmate. Fiecare pachet conține un flacon cu 60 de comprimate filmate.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
Deținătorul autorizației de punere pe piață Lannacher Heilmittel Ges.m.b.H Schlossplatz 1 8502, Lannach Austria
Fabricanții Synthon Hispania, S.L. c/ Castelló, 1, Sant Boi de Llobregat, Barcelona Spania
Synthon B.V. Microweg 22, Nijmegen, Gelderland 6545 CM Olanda
G.L. Pharma GmbH Schlossplatz 1, Lannach, Steiermark Austria
Acest prospect a fost revizuit în iulie 2021.