XILTESS 2,5 mg

DCI: RIVAROXABANUM

Forma farmaceutică: COMPR. FILM.

Concentrația

2,5mg

Prescripție:

PRF

Cod ATC

B01AF01

Firma / țara producătoare APP

EGIS PHARMACEUTICALS PLC. - UNGARIA

Firma / țara deținătoare APP

EGIS PHARMACEUTICALS PLC - UNGARIA

Volum ambalaj

-

Informații despre produs

  • Acțiune terapeutică:

    ANTITROMBOTICE INHIBITORI DIRECTI AI FACTORULUI XA
  • Ambalaj:

    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 56 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 98 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 100 compr. film.
  • Nr. / data ambalaj APP

    • 14880/2023/01
    • 14880/2023/02
    • 14880/2023/03
  • Valabilitate ambalaj

    30 luni
  • Cod CIM

    • W69430001
    • W69430002
    • W69430003

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 14880/2023/01-02-03 Anexa 1 Prospect

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Xiltess 2,5 mg comprimate filmate rivaroxaban

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Xiltess şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Xiltess

  3. Cum să luaţi Xiltess

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Xiltess

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

  7. Ce este Xiltess şi pentru ce se utilizează

Vi s-a prescris Xiltess 2,5 mg deoarece

  • aţi fost diagnosticat cu un sindrom coronarian acut (un grup de afecţiuni care include infarct miocardic şi angină pectorală instabilă, un tip sever de durere în piept) şi s-a dovedit că aţi avut o creştere a valorilor unor teste cardiace de sânge. La adulţi, Xiltess reduce riscul apariţiei unui alt infarct miocardic sau reduce riscul de deces din cauza unei afecţiuni la nivelul inimii sau vaselor de sânge. Xiltess nu vi se va administra de unul singur. Medicul dumneavoastră vă va spune să luaţi fie: • acid acetilsalicilic sau • acid acetilsalicilic plus clopidogrel sau ticlopidină.

sau

  • ați fost diagnosticat cu risc crescut de apariție a unui cheag de sânge din cauza unei boli arteriale coronariene sau a unei boli arteriale periferice, care provoacă simptome. Xiltess reduce riscul de apariție a cheagurilor de sânge (evenimente aterotrombotice) la adulți. Xiltess nu vi se va administra de unul singur. Medicul dumneavoastră vă va spune să luaţi acid acetilsalicilic.

Xiltess conţine substanţa activă rivaroxaban şi aparţine unei clase de medicamente numite medicamente antitrombotice. Aceasta acţionează prin blocarea unui factor de coagulare (factorul Xa), reducând astfel tendinţa sângelui de a forma cheaguri. 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Xiltess

Nu luaţi Xiltess dacă:

  • dacă sunteţi alergic la rivaroxaban sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6)
  • dacă prezentaţi sângerări în exces
  • dacă aveţi o boală sau o afecțiune la nivelul unui organ al corpului care creşte riscul de sângerare gravă (de exemplu, ulcer gastric, leziuni sau sângerări la nivelul creierului, intervenţie recentă pe creier sau la ochi)
  • dacă luaţi medicamente pentru prevenirea coagulării sângelui (de exemplu warfarină, dabigatran, apixaban sau heparină), cu excepţia cazurilor în care este schimbat tratamentul anticoagulant sau aveţi montată o linie venoasă sau arterială şi vi se administrează heparină prin această linie pentru a o menţine deschisă
  • dacă aveţi un sindrom coronarian acut şi anterior aţi avut o sângerare sau un cheag de sânge în creier (accident vascular cerebral)
  • dacă aveți boală arterială coronariană sau boală arterială periferică și ați avut anterior o sângerare în creier (accident vascular cerebral) sau dacă a existat un blocaj al arterelor mici care transportă sânge la țesuturile profunde din creier (accident vascular cerebral lacunar) sau dacă ați avut un cheag de sânge în creier (accident vascular cerebral ischemic, non-lacunar) în luna anterioară
  • dacă aveţi o boală de ficat care poate duce la risc crescut de sângerare
  • dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi Dacă sunteţi în oricare dintre aceste situaţii, nu luaţi Xiltess şi spuneţi medicului dumneavoastră.

Atenţionări şi precauţii Înainte să luaţi Xiltess, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Xiltess nu trebuie utilizat în asociere cu anumite alte medicamente care reduc coagularea sângelui, altele decât acidul acetilsalicilic şi clopidrogrel/ticlopidină, cum sunt prasugrel sau ticagrelor.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Xiltess:

  • dacă aveţi risc crescut de sângerare, de exemplu atunci când aveţi: • boală de rinichi severă, deoarece funcţia rinichilor dumneavoastră poate fi afectată de cantitatea de medicament care acţionează în corp • dacă luaţi alte medicamente pentru prevenirea coagulării sângelui (de exemplu warfarină, dabigatran, apixaban sau heparină), când este schimbat tratamentul anticoagulant sau când aveţi montată o linie venoasă sau arterială şi vi se administreaza heparină prin această linie pentru a o menţine deschisă (vezi pct. „Xiltess împreună cu alte medicamente”) • tulburări de sângerare • tensiune arterială foarte mare, necontrolată prin tratament medical • afecţiuni ale stomacului sau intestinului, care ar putea duce la sângerare, de exemplu, inflamaţie a intestinelor sau stomacului, sau inflamaţie a esofagului, de exemplu din cauza bolii de reflux gastroesofagian (boala în care acidul din stomac trece în sus, în esofag) sau tumori localizate în stomc sau intestine sau în tractul genital sau în tractul urinar • probleme cu vasele de sânge situate în partea posterioară a ochilor dumneavoastră (retinopatie) • boală de plămâni în cadrul căreia bronhiile sunt dilatate şi pline cu puroi (bronşiectazie) sau dacă aţi avut anterior sângerare la nivelul plămânului • dacă aveţi vârsta peste 75 ani • dacă aveţi greutatea de 60 kg sau mai puţin • dacă aveți boală coronariană cu insuficiență cardiacă simptomatică severă
  • dacă aveți valvă protetică la nivelul inimii
  • dacă știți că aveți o boală numită sindrom antifosfolipidic (o tulburare a sistemului imunitar care provoacă un risc crescut de formare a cheagurilor de sânge), spuneți medicului dumneavoastră care va decide dacă tratamentul ar putea fi schimbat.

Dacă sunteţi în oricare dintre aceste situaţii, spuneţi medicului dumneavoastră înainte să luaţi Xiltess. Medicul dumneavoastră va decide dacă trebuie să fiţi tratat cu acest medicament şi dacă trebuie să rămâneţi sub supraveghere strictă.

Dacă trebuie să vi se efectueze o operaţie:

  • este foarte important să luaţi Xiltess înainte şi după operaţie exact în momentul în care vi s-a spus de către medicul dumneavoastră.
  • În cazul în care operaţia implică montarea unui cateter sau injectare în coloana vertebrală (de exemplu, pentru anestezie epidurală sau spinală sau pentru reducerea durerii): • este foarte important să luaţi Xiltess înainte şi după injectarea sau îndepărtarea cateterului, exact la momentul comunicat de către medicul dumneavoastră • spuneţi medicului dumneavoastră imediat dacă aveţi senzaţie de amorţeală sau slăbiciune a picioarelor sau probleme ale intestinului sau vezicii urinare la sfârşitul anesteziei, deoarece este necesară îngrijirea medicală de urgenţă.

Copii şi adolescenţi Xiltess 2,5 mg nu este recomandat la pacienţii cu vârsta sub 18 ani. Informaţiile privind utilizarea acestui medicament la copii şi adolescenţi sunt insuficiente.

Xiltess împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

  • Dacă luaţi: • unele medicamente pentru infecţii fungice (de exemplu fluconazol, itraconazol, voriconazol, posaconazol), cu excepţia cazului în care acestea se aplică numai pe piele • comprimate de ketoconazol (utilizate pentru tratarea sindromului Cushing - în care organismul produce un exces de cortizol) • unele medicamente pentru infecţii bacteriene (de exemplu claritromicină, eritromicină) • unele medicamente antivirale pentru HIV /SIDA (de exemplu ritonavir) • alte medicamente pentru reducerea coagulării sângelui (de exemplu enoxaparină, clopidogrel sau antagonişti ai vitaminei K, cum sunt warfarina şi acenocumarolul, prasugrel și ticagrelor (vezi pct. „Atenționări și precauții”)) • medicamente antiinflamatoare şi calmante ale durerii (de exemplu naproxen sau acid acetilsalicilic) • dronedaronă, un medicament pentru tratamentul bătăilor anormale ale inimii • unele medicamente pentru tratamentul depresiei (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sau inhibitori ai recaptării serotoninei și norepinefrinei (IRSN)

Dacă sunteţi în oricare dintre aceste situaţii, spuneţi medicului dumneavoastră înainte să luaţi Xiltess, deoarece efectul Xiltess poate fi crescut. Medicul dumneavoastră va decide dacă trebuie să fiţi tratat cu acest medicament şi dacă trebuie să rămâneţi sub supraveghere strictă. Dacă medicul dumneavoastră consideră că prezentaţi un risc crescut de apariţie a unor ulcere la stomac sau la nivel intestinal, vă poate recomanda un tratament de prevenire a ulcerului.

  • Dacă luaţi: • unele medicamente pentru tratamentul epilepsiei (fenitoină, carbamazepină, fenobarbital) • medicamente pe bază de sunătoare (Hypericum perforatum), folosite pentru tratamentul depresiei • rifampicină, un antibiotic.

Dacă sunteţi în oricare dintre aceste situaţii, spuneţi medicului dumneavoastră înainte să luaţi Xiltess, deoarece efectul Xiltess poate fi redus. Medicul dumneavoastră va decide dacă trebuie să vi se administreze Xiltess şi dacă trebuie să fiţi ţinut sub supraveghere strictă.

Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, nu luaţi Xiltess. Dacă există posibilitatea să rămâneţi gravidă, utilizaţi o metodă de contracepţie eficace în timp ce luaţi Xiltess. Dacă rămâneţi gravidă în timpul utilizării acestui medicament, spuneţi imediat medicului dumneavoastră, care va decide care este modalitatea corectă de tratament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Xiltess poate determina ameţeală (reacţie adversă frecventă) sau leşin (reacţie adversă mai puţin frecventă) (vezi pct. 4, „Reacţii adverse posibile”). Nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje dacă aveţi aceste simptome.

Xiltess conţine sodiu Xiltess conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conţine sodiu”.

  1. Cum să luaţi Xiltess

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Cât să luaţi Doza recomandată este de un comprimat de Xiltess 2,5 mg de două ori pe zi. Luaţi Xiltess la aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi (de exemplu, un comprimat dimineaţa şi unul seara). Xiltess poate fi luat cu sau fără alimente.

Dacă vă este greu să înghiţiţi comprimatul întreg, adresaţi-vă medicului dumneavoastră cu privire la alte moduri în care puteţi lua Xiltess. Comprimatul poate fi zdrobit şi amestecat cu apă sau piure de mere, imediat înainte de a-l lua. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă poate administra comprimatul Xiltess zdrobit, prin intermediul unei sonde care ajunge în stomac.

Xiltess nu vi se va administra de unul singur. Medicul dumneavoastră vă va spune să luaţi acid acetilsalicilic. Dacă vi se administrează Xiltess după un sindrom coronarian acut, medicul dumneavoastră vă poate spune să luați și clopidogrel sau ticlopidină. Dacă luați Xiltess după o procedură de revascularizare a unei artere îngustate sau închise de la nivelul piciorului, pentru o scurtă perioadă de timp medicul dumneavoastră vă poate recomanda să luați și clopidogrel împreună cu acid acetilsalicilic.

Medicul dumneavoastră vă va spune ce cantitate trebuie să luaţi din aceste medicamente (de obicei între 75 şi 100 mg acid acetilsalicilic pe zi, sau o doză zilnică de acid acetilsalicilic de 75 - 100 mg plus o doză zilnică fie de 75 mg clopidogrel, fie o doză zilnică standard de ticlopidină).

Când să începeţi să luaţi Xiltess Tratamentul cu Xiltess după un sindrom coronarian acut trebuie iniţiat cât mai curând posibil după stabilizarea sindromului coronarian acut, cel mai devreme la 24 ore după internarea în spital şi în momentul în care tratamentul anticoagulant parenteral (administrat injectabil) ar trebui, în mod normal, să fie întrerupt. Medicul dumneavoastră vă va spune când să începeți tratamentul cu Xiltess dacă ați fost diagnosticat cu boală arterială coronariană sau cu boală arterială periferică. Medicul dumneavoastră va decide cât timp trebuie să continuaţi tratamentul.

Dacă luaţi mai mult Xiltess decât trebuie Luaţi imediat legătura cu medicul dumneavoastră dacă aţi luat prea multe comprimate de Xiltess. Utilizarea prea multor comprimate de Xiltess creşte riscul de sângerare.

Dacă uitaţi să luaţi Xiltess Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aţi omis o doză, luaţi doza următoare la ora obişnuită.

Dacă încetaţi să luaţi Xiltess Luaţi Xiltess în mod regulat şi atâta timp cât medicul dumneavoastră vă prescrie acest medicament.

Nu încetaţi să luaţi Xiltess fără să discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră. Dacă încetaţi să luaţi acest medicament, acest lucru poate creşte riscul de a avea un alt infarct miocardic sau accident vascular cerebral, sau poate creşte riscul de deces din cauza unei afecţiuni la nivelul inimii sau vaselor de sânge.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Similar altor medicamente utilizate pentru reducerea formării cheagurilor de sânge, Xiltess poate determina sângerări care pot pune viaţa în pericol. Sângerarea excesivă poate duce la o scădere bruscă a tensiunii arteriale (şoc). În unele cazuri sângerarea poate să nu fie evidentă.

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă observaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse:

  • Semne de sângerare

  • sângerare în creier sau în interiorul craniului (simptomele pot include dureri de cap, slăbiciune pe o parte a corpului, vărsături, convulsii, nivel scăzut de conștiență și rigiditate a gâtului) Acestea sunt o urgență medicală gravă. Cereți imediat îngrijire medicală!)

  • sângerare prelungită sau abundentă

  • slăbiciune foarte pronunţată, oboseală, paloare, ameţeală, durere de cap, umflături inexplicabile, senzaţie de lipsă de aer, durere în piept sau angină pectorală. Medicul dumneavoastră poate decide să vă ţină sub supraveghere strictă sau să vă modifice tratamentul.

  • Semne ale unei reacţii severe la nivelul pielii

  • erupţie severă, care se răspândeşte, vezicule sau leziuni ale mucoaselor de exemplu, în gură sau la nivelul ochilor (sindrom Stevens-Johnson/necroliză epidermică toxică).

  • reacţie la medicament, care provoacă erupţie trecătoare pe piele, febră, inflamaţie a organelor interne, anomalii hematologice şi boli sistemice (sindromul DRESS).

  • Frecvenţa acestor reacţii adverse este foarte rară (până la 1 din 10000 persoane).

  • Semne ale unei reacţii alergice severe:

  • umflare a feţei, buzelor, gurii, limbii sau gâtului; dificultăţi la înghiţire; urticarie şi dificultăţi la respiraţie; scădere bruscă a tensiunii arteriale. Frecvenţele acestor reacţii adverse sunt foarte rare (reacţii de tip anafilactic, inclusiv şoc anafilactic; pot afecta până la 1 din 10000 persoane) şi mai puţin frecvente (angioedem şi edem alergic; pot afecta până la 1 din 100 persoane).

Lista generală a reacţiilor adverse posibile

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)

  • scădere a numărului de celule roşii din sânge, care poate duce la paloarea pielii şi poate determina slăbiciune sau senzaţia de lipsă de aer
  • sângerare la nivelul stomacului sau intestinului, sângerare urogenitală (inclusiv prezenţa sângelui în urină şi sângerare menstruală abundentă), sângerare nazală, sângerare la nivelul gingiilor
  • sângerare la nivelul ochiului (inclusiv sângerare la nivelul albului ochilor)
  • sângerare la nivelul ţesuturilor sau a unei cavităţi a corpului (hematoame, vânătăi)
  • tuse cu sânge
  • sângerare la nivelul pielii sau sub piele
  • sângerare după o operaţie
  • scurgeri de sânge sau lichid de la nivelul plăgii chirurgicale
  • edeme la nivelul membrelor
  • durere la nivelul membrelor
  • afectare a funcţionării rinichilor (poate fi observată în testele realizate de către medicul dumneavoastră)
  • febră
  • durere de stomac, indigestie, greață sau vărsături, constipaţie, diaree
  • tensiune arterială mică (simptomele pot fi senzaţia de ameţeală sau leşin la ridicarea în picioare)
  • scădere a tonusului şi a energiei în general (slăbiciune, oboseală), durere de cap, ameţeli
  • erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi ale pielii
  • analizele de sânge pot arăta creşteri ale valorilor unor enzime ale ficatului

Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)

  • sângerare la nivelul creierului sau în interiorul craniului
  • sângerare la nivelul unei articulaţii, care cauzează durere şi umflare
  • trombocitopenie (număr scăzut de trombocite; trombocitele sunt celulele care ajută la coagularea sângelui)
  • reacţii alergice, inclusiv reacţii alergice la nivelul pielii
  • tulburări ale funcţiilor ficatului (pot fi observate prin analize efectuate de medicul dumneavoastră)
  • analizele de sânge pot arăta creşteri ale bilirubinei, ale unor enzime pancreatice sau ale ficatului sau ale numărului de trombocite
  • leşin
  • stare de rău
  • bătăi rapide ale inimii
  • uscăciune a gurii
  • urticarie

Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)

  • sângerare la nivelul unui muşchi
  • colestază (scădere a fluxului biliar), hepatită - inclusiv afectare hepatocelulară (inflamare a ficatului, inclusiv afecțiuni ale ficatului)
  • îngălbenire a pielii sau a albului ochilor (icter)
  • umflături localizate
  • acumulare de sânge (hematom) în zona inghinală, ca o complicaţie a unei proceduri cardiace, prin care un cateter se introduce în artera piciorului dumneavoastră (pseudoanevrism).

Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane)

  • acumulare de eozinofile, un tip de celule albe granulocitare din sânge, care provoacă inflamaţie în plămâni (pneumonie eozinofilică)

Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)

  • insuficienţă renală după o sângerare severă
  • sângerare la nivelul rinichilor, uneori cu prezența sângelui în urină, care duce la incapacitatea rinichilor de a funcționa în mod corespunzător (nefropatie legată de anticoagulante)
  • presiune crescută în interiorul muşchilor de la mâini sau picioare, după o sângerare, care poate duce la durere, umflare, senzaţii modificate, amorţeală sau paralizie (sindrom de compartiment după o sângerare).

Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse posibile nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478 - RO e-mail: [email protected] website: www.anm.ro Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. Cum se păstrează XILTESS

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de temperatură pentru păstrare.

Comprimatele zdrobite Comprimatele zdrobite sunt stabile în apă sau piure de mere timp de 4 ore.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Xiltess

  • Substanţa activă este rivaroxaban. Fiecare comprimat conţine rivaroxaban 2,5 mg.
  • Celelalte componente sunt: Nucleu: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, hidroxipropilceluloză, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru. Film: hipromeloză 3 cPs (E464), macrogol 3350 (E1521), talc (E553b), dioxid de titan (E171), oxid roșu de fer (E172).

Cum arată Xiltess şi conţinutul ambalajului Xiltess 2,5 mg comprimate filmate sunt comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz deschis, marcate cu „E841” pe una dintre feţe şi netede pe cealaltă faţă, cu diametru de aproximativ 8,1 mm. Xiltess 2,5 mg comprimate filmate este disponibil în cutii cu blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 56, 98 sau 100 comprimate filmate. Un blister poate conține 10 sau 14 comprimate filmate, în funcție de mărimea de ambalaj.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă Egis Pharmaceuticals PLC Keresztúri út 30-38, 1106 Budapesta Ungaria

Fabricantul Egis Pharmaceuticals PLC. Bökényföldi út 118-120,1165 Budapesta Ungaria

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale: Xiltess în Țările de Jos, Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România și Republica Slovacă.

Acest prospect a fost revizuit în noiembrie 2023