MAYMETSI 50 mg/850 mg

DCI: COMBINATII (SITAGLIPTINUM+METFORMINUM)

Forma farmaceutică: COMPR. FILM.

Concentrația

50mg/850mg

Prescripție:

PRF

Cod ATC

A10BD07

Firma / țara producătoare APP

KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA

Firma / țara deținătoare APP

KRKA, D.D., NOVO MESTO - SLOVENIA

Volum ambalaj

-

Informații despre produs

  • Acțiune terapeutică:

    ANALOGI AI GLP-1 COMBINATII DE ANTIDIABETICE ORALE
  • Ambalaj:

    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 10 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 14 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 28 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 56 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 60 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 90 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 196 compr. film.
    • Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 200 compr. film.
    • Cutie cu blist. tip calendar OPA-Al-PVC/Al x 14 compr. film.
    • Cutie cu blist. tip calendar OPA-Al-PVC/Al x 28 compr. film.
    • Cutie cu blist. tip calendar OPA-Al-PVC/Al x 56 compr. film.
    • Cutie cu blist. tip calendar OPA-Al-PVC/Al x 196 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 10 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 14 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 28 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 30 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 56 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 60 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 90 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 196 compr. film.
    • Cutie cu blist. PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 200 compr. film.
    • Cutie cu blist. tip calendar PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 14 compr. film.
    • Cutie cu blist. tip calendar PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 28 compr. film.
    • Cutie cu blist. tip calendar PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 56 compr. film.
    • Cutie cu blist. tip calendar PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al x 196 compr. film.
  • Nr. / data ambalaj APP

    • 13661/2021/01
    • 13661/2021/02
    • 13661/2021/03
    • 13661/2021/04
    • 13661/2021/05
    • 13661/2021/06
    • 13661/2021/07
    • 13661/2021/08
    • 13661/2021/09
    • 13661/2021/10
    • 13661/2021/11
    • 13661/2021/12
    • 13661/2021/13
    • 13661/2021/14
    • 13661/2021/15
    • 13661/2021/16
    • 13661/2021/17
    • 13661/2021/18
    • 13661/2021/19
    • 13661/2021/20
    • 13661/2021/21
    • 13661/2021/22
    • 13661/2021/23
    • 13661/2021/24
    • 13661/2021/25
    • 13661/2021/26
  • Valabilitate ambalaj

    2 ani
  • Cod CIM

    • W67717001
    • W67717002
    • W67717003
    • W67717004
    • W67717005
    • W67717006
    • W67717007
    • W67717008
    • W67717009
    • W67717010
    • W67717011
    • W67717012
    • W67717013
    • W67717014
    • W67717015
    • W67717016
    • W67717017
    • W67717018
    • W67717019
    • W67717020
    • W67717021
    • W67717022
    • W67717023
    • W67717024
    • W67717025
    • W67717026

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 13661/2021/01-26 Anexa 1 13662/2021/01-26 Prospect

Prospect: Informaţii pentru pacient

Maymetsi 50 mg/850 mg comprimate filmate Maymetsi 50 mg/1 000 mg comprimate filmate sitagliptin/clorhidrat de metformin

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect

  1. Ce este Maymetsi şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Maymetsi

  3. Cum să utilizaţi Maymetsi

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Maymetsi

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

  7. Ce este Maymetsi şi pentru ce se utilizează

Maymetsi conţine două medicamente diferite denumite sitagliptin şi metformin.

  • sitagliptin aparţine unei clase de medicamente denumită inhibitori DPP-4 (inhibitori ai dipeptidil peptidazei 4)
  • metformin aparţine unei clase de medicamente denumită biguanide.

Acestea acţionează împreună pentru a controla valorile zahărului din sânge la pacienţii adulţi cu o formă de diabet zaharat denumită „diabet zaharat de tip 2”. Acest medicament ajută la creșterea valorilor insulinei produsă după o masă şi reduce cantitatea de zahăr fabricat de organism.

Împreună cu regimul alimentar şi exerciţiul fizic, acest medicament ajută la scăderea valorilor zahărului din sângele dumneavoastră. Acest medicament poate fi utilizat singur sau împreună cu anumite alte medicamente pentru diabetul zaharat (insulină, sulfonilureice sau glitazone).

Ce este diabetul zaharat tip 2? Diabetul zaharat tip 2 este o afecţiune în care organismul dumneavoastră nu produce suficientă insulină, iar insulina produsă de organismul dumneavoastră nu acţionează cum ar trebui. Organismul dumneavoastră poate, de asemenea, să producă prea mult zahăr. Când se întâmplă acest lucru, zahărul (glucoza) se acumulează în sânge. Aceasta poate duce la apariţia unor probleme medicale grave, cum sunt afectare a inimii, afectare a rinichilor, orbire şi amputaţie.

  1. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Maymetsi Nu utilizaţi Maymetsi
  • dacă sunteţi alergic la sitagliptin sau metformin sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6)
  • dacă funcționarea rinichilor dumneavoastră este redusă sever
  • dacă aveți diabet zaharat neținut sub control, de exemplu cu hiperglicemie severă (cantitate crescută de glucoză în sânge), greață, vărsături, diaree, scădere rapidă în greutate, acidoză lactică (vezi mai jos „Risc de acidoză lactică”) sau cetoacidoză. Cetoacidoza este o afecțiune în care se acumulează în sânge substanțe numite „corpi cetonici” și care poate duce la precomă diabetică. Simptomele includ dureri de stomac, respirație rapidă și profundă, somnolență sau respirație care capătă un miros neobișnuit de fructe.
  • dacă aveţi o infecţie severă sau sunteţi deshidratat
  • dacă urmează să vi se efectueze o procedură cu raze X, în care veţi fi injectat cu o substanţă de contrast. Va trebui să încetaţi să utilizaţi Maymetsi în momentul efectuării procedurii cu raze X şi timp de încă 2 sau mai multe zile după aceea conform indicaţiilor medicului dumneavoastră, în funcţie de cât de bine funcţionează rinichii dumneavoastră.
  • dacă aţi avut recent un infarct miocardic sau aveţi probleme circulatorii severe, precum „şoc” sau dificultăţi în respiraţie
  • dacă aveți probleme ale ficatului
  • dacă consumaţi alcool etilic în exces (fie în fiecare zi, fie numai din când în când)
  • dacă alăptaţi.

Nu utilizaţi Maymetsi dacă oricare dintre situaţiile de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră și adresați-vă medicului dumneavoastră cu privire la alte modalități de control al diabetului zaharat. În cazul în care nu sunteţi sigur, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale înainte de a utiliza Maymetsi.

Atenţionări şi precauţii La pacienţii care utilizează combinația în doză fixă sitagliptin/metformin au fost raportate cazuri de inflamaţie a pancreasului (pancreatită) (vezi pct. 4).

Dacă observați apariția de vezicule pe piele, acesta poate să fie un semn al unei afecțiuni denumită pemfigoid bulos. Medicul dumneavoastră vă poate solicita să opriți administrarea Maymetsi.

Risc de acidoză lactică Maymetsi poate cauza o reacție adversă foarte rară, dar foarte gravă, numită acidoză lactică, mai ales dacă rinichii dumneavoastră nu funcționează corect. Riscul de apariție a acidozei lactice este de asemenea crescut în caz de diabet zaharat neținut sub control, infecții grave, repaus alimentar prelungit sau consum de alcool etilic, deshidratare (vezi informațiile suplimentare de mai jos), probleme la nivelul ficatului și orice afecțiuni medicale în care o parte a corpului beneficiază de un aport redus de oxigen (cum este boala de inimă acută severă). Dacă oricare dintre situațiile de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră, adresați-vă medicului pentru instrucțiuni suplimentare.

Încetați să luați Maymetsi pentru o perioadă scurtă dacă aveți o afecțiune care poate fi asociată cu deshidratare (pierdere semnificativă de lichide din corp), cum sunt vărsături severe, diaree, febră, expunere la căldură sau dacă beți mai puține lichide decât în mod normal. Adresați-vă medicului pentru instrucțiuni suplimentare.

Încetați să luați Maymetsi și adresați-vă imediat unui medic sau celui mai apropiat spital dacă manifestați unele dintre simptomele de acidoză lactică, deoarece această afecțiune poate duce la comă. Simptomele de acidoză lactică includ:

  • vărsături
  • dureri de stomac (dureri abdominale)
  • crampe musculare
  • senzație generală de rău, cu oboseală severă
  • dificultăți de respirație
  • scădere a temperaturii corpului și a frecvenței bătăilor inimii

Acidoza lactică reprezintă o urgență medicală și trebuie tratată în spital.

Înainte să începeţi să utilizaţi Maymetsi, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:

  • dacă aveţi sau aţi avut o boală a pancreasului (cum este pancreatita)
  • dacă aveţi sau aţi avut pietre la bilă (litiază biliară), dependență de alcool sau valori foarte mari ale trigliceridelor (o formă de grăsime) în sângele dumneavoastră. Aceste afecţiuni medicale pot creşte şansa de apariţie a pancreatitei (vezi pct. 4).
  • dacă aveţi diabet zaharat tip 1. Acesta este denumit uneori diabet zaharat insulino-dependent.
  • dacă prezentaţi sau aţi prezentat o reacţie alergică la sitagliptin, metformin sau Maymetsi (vezi pct. 4)
  • dacă utilizaţi o sulfoniluree sau insulină, medicamente pentru diabetul zaharat, împreună cu Maymetsi, deoarece puteţi prezenta valori scăzute ale zahărului din sânge (hipoglicemie). Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă reducă doza de sulfoniluree sau de insulină.

Dacă trebuie să vi se efectueze o intervenție chirurgicală majoră, trebuie să încetați să luați Maymetsi în timpul acesteia și un timp după procedură. Medicul dumneavoastră va decide când trebuie să încetați și când să reluați tratamentul cu Maymetsi.

În cazul în care nu sunteţi sigur dacă oricare dintre situaţiile de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza Maymetsi.

În timpul tratamentului cu Maymetsi, medicul dumneavoastră vă va verifica funcţia renală cel puţin o dată pe an sau mai frecvent dacă sunteţi în vârstă și/sau dacă funcția rinichilor dumneavoastră se deteriorează.

Copii şi adolescenţi Copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani nu trebuie să utilizeze acest medicament. Acesta nu este eficace la copii şi adolescenţi cu vârsta de 10 până la 17 ani. Nu se cunoaşte dacă acest medicament este sigur şi eficace atunci când este utilizat la copii cu vârsta sub 10 ani.

Maymetsi împreună cu alte medicamente Dacă trebuie să vi se efectueze în fluxul de sânge o injecție cu o substanță de contrast care conține iod, de exemplu în contextul unei radiografii sau al unei scanări, trebuie să încetați să luați Maymetsi înaintea injecției sau la momentul acesteia. Medicul dumneavoastră va decide când trebuie să încetați și când să reluați tratamentul cu Maymetsi.

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Este posibil să aveți nevoie de analize mai frecvente ale glicemiei și ale funcției rinichilor sau poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă ajusteze doza de Maymetsi. Este important mai ales să menționați următoarele:

  • medicamente (administrate pe cale orală, prin inhalare sau injectabil) utilizate pentru a trata bolile care presupun inflamaţie, cum sunt astmul bronşic şi artrita (corticosteroizi)
  • medicamente care cresc producţia de urină (diuretice)
  • medicamente utilizate pentru a trata durerea și inflamația (AINS și inhibitori COX-2, cum sunt ibuprofen și celecoxib)
  • anumite medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari (inhibitori ECA și antagoniști ai receptorilor de angiotensină II)
  • medicamente specifice pentru tratamentul astmului bronşic (β-simpatomimetice)
  • substanţe de contrast iodate sau medicamente care conţin alcool etilic
  • anumite medicamente utilizate pentru a trata afecţiuni ale stomacului, cum este cimetidina
  • ranolazină, un medicament utilizat pentru a trata angina pectorală
  • dolutegravir, un medicament utilizat pentru a trata infecția cu virusul HIV
  • vandetanib, un medicament utilizat pentru a trata un anumit tip de cancer de la nivelul tiroidei (cancer tiroidian medular)
  • digoxin (pentru tratamentul bătailor neregulate ale inimii și alte afecțiuni ale inimii). Este posibil să fie nevoie ca valoarea digoxinului din sângele dumneavoastră să fie verificată dacă se utilizează concomitent cu Maymetsi.

Maymetsi împreună cu alcool Evitați consumul de alcool etilic în exces în timp ce luați Maymetsi, deoarece acesta poate crește riscul de acidoză lactică (vezi pct. „Atenționări și precauții”).

Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi- vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu trebuie să luaţi acest medicament în timpul sarcinii. Nu luați acest medicament dacă alăptați. Vezi pct. 2, Nu utilizaţi Maymetsi.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Acest medicament nu are nicio influență sau are influență neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, au fost raportate ameţeală şi somnolenţă, care vă pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Utilizarea acestui medicament în asociere cu medicamente numite derivaţi de sulfoniluree sau cu insulină poate determina hipoglicemie, care vă poate afecta capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje sau lucrul fără siguranţa unui punct de sprijin.

Maymetsi conţine sodiu Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic „nu conține sodiu”.

  1. Cum să utilizaţi Maymetsi

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

  • Luați un comprimat:

  • de două ori pe zi pe cale orală

  • împreună cu alimente pentru a scădea riscul unei tulburări gastrice.

  • Poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să crească doza pentru a vă controla valoarea zahărului din sânge.

  • Dacă funcționarea rinichilor dumneavoastră este redusă, medicul vă poate prescrie o doză mai mică.

În timpul tratamentului cu acest medicament trebuie să continuaţi regimul alimentar recomandat de către medicul dumneavoastră şi să aveţi grijă ca ingestia de carbohidraţi să fie distribuită în mod egal pe parcursul zilei.

Este puţin probabil ca administrarea doar a acestui medicament să determine o valoare anormal de mică a zahărului în sânge (hipoglicemie). La administrarea acestui medicament în asociere cu un medicament sulfonilureic sau cu insulină poate să apară o valoare mică a zahărului în sânge şi este posibil ca medicul dumneavoastră să vă reducă doza de sulfoniluree sau de insulină.

Dacă utilizaţi mai mult Maymetsi decât trebuie Dacă utilizaţi o doză din acest medicament mai mare decât doza care v-a fost recomandată, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Mergeţi la spital dacă aveţi simptome de acidoză lactică, cum sunt senzaţie de frig sau disconfort, greaţă sau vărsături severe, durere la nivelul stomacului, scădere în greutate inexplicabilă, crampe musculare sau respiraţie rapidă (vezi pct. ,,Atenționări și precauții”).

Dacă uitaţi să utilizaţi Maymetsi Dacă uitaţi o doză, utilizaţi-o imediat ce vă amintiţi. Dacă nu vă amintiţi până când a venit momentul să utilizaţi doza următoare, lăsaţi doza uitată şi continuaţi orarul obişnuit de administrare. Nu luaţi o doză dublă din acest medicament.

Dacă încetaţi să utilizaţi Maymetsi Continuaţi să utilizaţi acest medicament atât timp cât medicul dumneavoastră v-a recomandat, pentru a continua să vă controlaţi valoarea zahărului din sânge. Nu trebuie să opriţi administrarea acestui medicament fără a discuta în prealabil cu medicul dumneavoastră. Dacă încetaţi să utilizaţi Maymetsi, valoarea zahărului din sânge poate să crească din nou.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

OPRIŢI administrarea Maymetsi şi contactaţi imediat un medic dacă observaţi oricare dintre următoarele reacții adverse grave:

  • Durere abdominală severă și persistentă (zona stomacului) care poate ajunge la nivelul spatelui, însoțită sau nu de greață și vărsături, acestea putând fi semne ale inflamaţiei pancreasului (pancreatită).

Maymetsi poate cauza o reacție adversă foarte rară (poate afecta până la 1 din 10 000 persoane), dar foarte gravă, numită acidoză lactică (vezi pct. „Atenționări și precauții”). Dacă se întâmplă acest lucru, trebuie să încetați să luați Maymetsi și să vă adresați imediat unui medic sau celui mai apropiat spital, deoarece acidoza lactică poate duce la comă.

Dacă prezentaţi o reacţie alergică gravă (frecvența de apariție: cu frecvenţă necunoscută), incluzând erupţii trecătoare pe piele, urticarie, vezicule pe piele/descuamarea pielii şi umflarea feţei, buzelor, limbii şi gâtului, care pot determina dificultăţi în respiraţie sau la înghiţire, opriţi administrarea acestui medicament şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă poate prescrie un medicament pentru a vă trata reacţia alergică şi un alt medicament pentru tratamentul diabetului zaharat.

Unii pacienţi care utilizau metformin au prezentat următoarele reacţii adverse după ce au început tratamentul cu sitagliptin: Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): valoare mică a zahărului din sânge, greaţă, flatulenţă, vărsături Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): durere la nivelul stomacului, diaree, constipaţie, somnolenţă

Unii pacienţi au prezentat diaree, greaţă, flatulenţă, constipaţie, durere la nivelul stomacului sau vărsături atunci când au început să utilizeze împreună sitagliptin şi metformin (frecvența de apariție: frecvente).

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu acest medicament în asociere cu o sulfoniluree cum este glimepirida: Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): valoare mică a zahărului din sânge Frecvente: constipaţie Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu acest medicament în asociere cu pioglitazonă: Frecvente: umflare a mâinilor și picioarelor

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu acest medicament în asociere cu insulină: Foarte frecvente: valoare mică a zahărului din sânge Mai puţin frecvente: senzaţie de gură uscată, durere de cap

În cadrul studiilor clinice unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului doar cu sitagliptin (unul dintre componentele din Maymetsi) sau în timpul utilizării combinației sitagliptin/metformin sau sitagliptinului după punerea pe piaţă, singur sau în asociere cu alte medicamente antidiabetice: Frecvente: valoare mică a zahărului din sânge, durere de cap, infecţie la nivelul căilor respiratorii superioare, nas înfundat sau cu secreţii abundente şi gât inflamat, osteoartrită, durere la nivelul mâinii sau piciorului Mai puţin frecvente: ameţeli, constipaţie, mâncărime Rare: număr redus de trombocite Cu frecvenţă necunoscută: probleme la nivelul rinichilor (uneori necesitând dializă), vărsături, durere articulară, durere musculară, durere de spate, boală pulmonară interstiţială, pemfigoid bulos (un tip de vezicule care apar pe piele)

Unii pacienţi au prezentat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului doar cu metformin: Foarte frecvente: greaţă, vărsături, diaree, durere la nivelul stomacului şi lipsa poftei de mâncare. Aceste simptome pot apărea la începutul tratamentului cu metformin şi, de obicei, sunt trecătoare. Frecvente: gust metalic, valori scăzute de vitamina B12 în sânge (simptomele pot include oboseală extremă (extenuare), durere și înroșire a limbii (glosită), furnicături (parestezie) sau piele palidă sau galbenă). Medicul dumneavoastră vă poate programa să efectuați unele teste, pentru a afla cauza simptomelor dumneavoastră, deoarece unele dintre acestea pot fi determinate și de diabetul zaharat sau pot fi cauzate de alte probleme de sănătate.

Foarte rare: hepatită (o problemă cu ficatul dumneavoastră), urticarie, înroşire a pielii (erupţie trecătoare pe piele) sau mâncărime

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO e-mail: [email protected] Website: www.anm.ro Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. Cum se păstrează Maymetsi

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister și pe cutie după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Blistere din OPA-Al-PVC/Al: Acest medicament nu necesită condiţii speciale de temperatură pentru păstrare. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

Blistere din PVC-PE-PVDC-PE-PVC/Al: A se păstra la temperaturi sub 30°C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

MEDICAMENTELE EXPIRATE ȘI/SAU NEUTILIZATE TREBUIE RETURNATE LA SPITALE.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Maymetsi

  • Substanţele active sunt sitagliptin şi clorhidrat de metformin. Maymetsi 50 mg/850 mg comprimate filmate: Fiecare comprimat filmat conţine sitagliptin 50 mg și clorhidrat de metformin 850 mg. Maymetsi 50 mg/1 000 mg comprimate filmate: Fiecare comprimat filmat conţine sitagliptin 50 mg și clorhidrat de metformin 1 000 mg.
  • Celelalte componente (excipienți) sunt povidonă, celuloză microcristalină, manitol, laurilsulfat de sodiu, stearat de magneziu, în nucleul comprimatului și hipromeloză, dioxid de titan (E171), talc, propilenglicol și oxid roşu de fer (E172) în filmul comprimatului. Vezi pct. 2 „Maymetsi conține sodiu”.

Cum arată Maymetsi şi conţinutul ambalajului

Maymetsi 50 mg/850 mg comprimate filmate: comprimat filmat oval, biconvex, de culoare roz, marcat cu „C4” pe una dintre feţe (dimensiunile aproximative: 20 x 11 mm).

Maymetsi 50 mg/1 000 mg comprimate filmate: comprimat filmat oval, biconvex, de culoare roz închis, marcat cu „C3” pe una dintre feţe (dimensiunile aproximative: 21 x 11 mm).

Maymetsi este disponibil în cutii cu:

  • 10, 14, 28, 30, 56, 60, 90, 196 și 200 comprimate filmate în blistere,
  • 14, 28, 56 și 196, comprimate filmate în blistere tip calendar.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricanții

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Fabricanții KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

TAD Pharma GmbH, Heinz-Lohmann-Straße 5, 27472 Cuxhaven, Germania

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Numele statului membru Denumirea comercială a medicamentului Bulgaria Маыметси Cehia, Cipru, Croaţia, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria Maymetsi

Acest prospect a fost revizuit în mai 2024.