AZITROMICINA TERAPIA 500 mg

DCI: AZITHROMYCINUM

Forma farmaceutică: COMPR. FILM.

Concentrația

500mg

Prescripție:

PRF

Cod ATC

J01FA10

Firma / țara producătoare APP

TERAPIA S.A. - ROMANIA

Firma / țara deținătoare APP

TERAPIA SA - ROMANIA

Volum ambalaj

-

Informații despre produs

  • Acțiune terapeutică:

    MACROLIDE, LINCOSAMIDE SI STREPTOGRAMINE MACROLIDE
  • Ambalaj:

    • Cutie cu 1 blist. PVC-Aclar/Al x 3 compr. film.
    • Cutie cu 1 blist. PA-Al-PVC/Al x 3 compr. film.
  • Nr. / data ambalaj APP

    • 6397/2014/01
    • 6397/2014/02
  • Valabilitate ambalaj

    2 ani
  • Cod CIM

    • W52840001
    • W52840002

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 6397/2014/01-02 Anexa 1 Prospect

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Azitromicină Terapia 500 mg comprimate filmate Azitromicină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.

  • Dacă manifestaţi orice reacţii adverse adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi ȋn acest prospect:

  1. Ce este Azitromicină Terapia şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Azitromicină Terapia

  3. Cum să utilizaţi Azitromicină Terapia

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Azitromicină Terapia

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

  7. Ce este Azitromicină Terapia şi pentru ce se utilizează

Azitromicină Terapia aparţine unui grup de antibiotice denumite macrolide.

Este utilizată în tratamentul următoarelor infecţii provocate de microorganisme sensibile la azitromicină, care includ:

  • infecţii la nivelul pieptului, gâtului sau nasului (cum sunt bronşite, pneumonie, amigdalite, dureri de gât (faringite) şi sinuzite)

  • infecţii la nivelul urechii

  • infecţii la nivelul pielii şi ale ţesuturilor moi (cum sunt abcese, pustule cu puroi)

  • infecţii cu transmitere sexuală determinate de microorganisme numite Chlamydia trachomatis şi Neisseria gonorrhoea.

  1. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Azitromicină Terapia

Nu utilizaţi Azitromicină Terapia

  • dacă sunteţi alergic la azitromicină sau la orice antibiotic macrolid cum este eritromicina sau claritromicina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament enumerate la punctul 6. O reacţie alergică poate determina erupţii cutanate sau respiraţie şuierătoare.

Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Azitromicină Terapia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Medicul dumneavoastră trebuie să ştie înainte să luaţi Azitromicină Terapia dacă aveţi sau aţi avut oricare dintre următoarele afecţiuni:

  • probleme cu rinichii
  • probleme cu inima
  • probleme cu ficatul: medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă monitorizeze funcţia ficatului sau să întrerupă tratamentul
  • miastenia gravis (o afectiune care determina slăbiciunea anumitor muşchi)
  • dacă luaţi orice derivaţi de ergot, cum este ergotamină (utilizată pentru a trata migrena), deoarece aceste medicamente nu trebuie luate împreună cu Azitromicină Terapia.

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă simţiţi în piept bătăi puternice ale inimii, ritm neregulat al inimii sau simţiţi senzaţie de ameţeală sau leşin sau suferiţi de slăbiciune musculară atunci când luaţi Azitromicină Terapia.

Dacă aveţi diaree sau scaune moi în timpul sau după tratament, spuneţi imediat medicului dumneavoastră. Nu luaţi nici un medicament pentru tratamentul diareei fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră. Dacă diareea persistă, vă rugăm să vă informaţi medicul dumneavoastră.

Azitromicină Terapia împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a lua Azitromicină Terapia, dacă luaţi oricare dintre medicamentele enumerate mai jos:

  • derivaţi de ergot sau ergotamină (vezi Atenţionări şi precauţii)
  • warfarină sau orice alte medicamente similare pentru prevenirea apariţiei cheagurilor de sânge
  • ciclosporină (utilizat pentru a suprima sistemul imunitar pentru a preveni şi trata respingerea unui organ transplantat sau a măduvei osoase)
  • antiacide (pentru indigestie)
  • digoxină (utilizată pentru tratamentul insuficienţei cardiace)
  • colchicină (utilizată pentru gută și febra mediteraneană familială)
  • terfenadină (pentru febra fânului şi a alergiilor cutanate)

Azitromicină Terapia împreună cu alimente şi băuturi Trebuie să luaţi Azitromicină Terapia cu cel puţin o oră înainte de masă sau la 2 ore după masă.

Sarcina şi alăptarea Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Azitromicină Terapia nu este de așteptat să influenţeze capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

  1. Cum să utilizaţi Azitromicină Terapia

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza obişnuită la adulţi şi copii peste 45 kg este de 500 mg luate o dată, o dată pe zi, timp de 3 zile. Pentru unele afecţiuni cum este Chlamydia doza este de 1 g luată o dată într-o singură zi. Pentru gonoree doza recomandată este de 1 g sau 2 g de azitromicină în asociere cu 250 sau 500 mg de ceftriaxonă.

Azitromicină Terapia comprimate nu trebuie administrată copiilor cu greutate mai mică de 45 kg.

Pacienţii cu afecţiuni de rinichi sau de ficat: • Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi probleme de rinichi sau de ficat, pentru că poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să modifice doza obişnuită. Medicii prescriu uneori doze diferite de acestea. Prospectul din ambalaj vă va spune ce doză trebuie să luați. Dacă încă nu sunteți sigur, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Continuaţi întotdeauna tratamentul, chiar dacă vă simţiţi mai bine. Dacă infecţia se agravează sau nu vă simţiţi mai bine în termen de câteva zile sau o nouă infecţie se dezvoltă, spuneţi medicului dumneavoastră.

Dacă utilizaţi mai mult Azitromicină Terapia decât trebuie Dacă luaţi prea mult Azitromicină Terapia e posibil să vă simţiţi rău. Spuneţi imediat medicului dumneavoastră sau contactaţi departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital.

Dacă uitaţi să luaţi Azitromicină Terapia

Dacă uitaţi să luaţi Azitromicină Terapia luaţi-o cât de repede posibil. Luaţi doza următoare la momentul potrivit. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa o doză uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Azitromicină Terapia

Dacă încetaţi să luaţi Azitromicină Terapia prea devreme, infecţia poate reveni. Continuaţi întotdeauna să urmaţi tot tratamentul, chiar şi atunci când începeţi să vă simţiţi mai bine.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi oricare dintre următoarele simptome după ce utilizaţi Azitromicină Terapia deoarece simptomele pot fi severe:

  • apariţia bruscă a respiraţiei şuierătoare, dificultăţi în respiraţie, umflarea pleoapelor, feţei sau buzelor, erupţii cutanate sau prurit (în special care afectează întregul corp)
  • diaree severă sau prelungită, care ar putea avea sânge sau mucus, în timpul sau după tratamentul cu Azitromicină Terapia, acest lucru poate fi un semn de inflamaţie intestinală gravă
  • erupţie cutanată severă determinând roşeaţă şi exfoliere
  • bătăi ale inimii rapide sau neregulate
  • tensiune arterială mică

Sunt enumerate mai jos reacţiile adverse care apar cu Azitromicină Terapia. Acestea pot dispărea în timpul tratamentului. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă apar oricare dintre aceste reacţii adverse.

Reacţii adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):

dureri de stomac, greaţă, diaree, flatulenţă

Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):

  • ameţeli, dureri de cap
  • amorțeală sau furnicături, înţepături
  • vărsături, indigestie
  • pierderea poftei de mâncare, tulburări ale gustului
  • tulburări de vedere, surditate
  • erupție pe piele și/sau mâncărime
  • dureri articulare
  • număr scăzut de limfocite (anumite celule albe din sânge), număr mai mare de eozinofile (anumite celule albe din sânge)
  • scăderea bicarbonatului din sânge
  • oboseală sau slăbiciune Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
  • candidoză (infecţii ale gurii şi vaginului)
  • scăderea numărului leucocitelor (anumite celule albe din sânge), scăderea numărului neutrofilelor (anumite celule albe din sânge)
  • reacţii alergice de severitate diferită
  • vezicule pe piele, gură, ochi și organe genitale
  • piele mai sensibilă la lumina soarelui decât în mod obişnuit
  • nervozitate
  • sensibilitate sau senzație redusă la atingere (hipoestezie)
  • somnolență sau insomnie
  • auz slab sau zgomote în urechi
  • palpitații, dureri în piept
  • constipaţie, durere de stomac asociată cu diaree şi febră
  • inflamaţia ficatului (hepatită), modificări ale enzimelor ficatului
  • pierdere generală de putere
  • umflare
  • disconfort general
  • valorile testelor de laborator anormale (de exemplu teste de sânge sau de ficat).

Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):

  • agitaţie
  • vertij
  • modificări ale funcţiei hepatice
  • erupție pe piele, caracterizată prin apariția rapidă a unor zone roșii pe piele, acoperite cu mici pustule (mici bășici pline cu lichid alb-gălbui).

Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane):

  • erupţii cutanate însoțite de alte simptome precum febră, glande umflate și o creștere a eozinofilelor (un tip de celule albe). Erupția cutanată apare sub formă de umflături roșii mici și mâncărime.

Alte reacţii adverse care au fost raportate dar frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile:

  • sincopă, convulsii
  • agresivitate sau anxietate
  • hiperactivitate
  • slăbiciune musculară localizată
  • lipsa mirosului, modificări ale mirosului, lipsa gustului
  • decolorarea limbii
  • inflamaţia pancreasului (pancreatită)
  • inflamarea rinichilor sau insuficienţă renală
  • îngălbenirea pielii sau a ochilor (icter) sau insuficiență hepatică (foarte rar viața în pericol)
  • vânătăi sau sângerări prelungite după accidentare
  • vezicule ale pielii, reacții cutanate severe
  • electrocardiogramă anormală (ECG)
  • reducerea numărului de celule roșii din sânge, care poate face pielea palidă și poate cauza slăbiciune sau lipsă de aer.

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 5. Cum se păstrează Azitromicină Terapia

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Azitromicină Terapia

  • Substanţa activă este azitromicina 500 mg.
  • Celelalte componente sunt:
  • intragranular- hidroxipropilceluloză, hidrogenofosfat de calciu anhidru, amidon pregelatinizat, celuloză microcristalină (Avicel PH 112), laurilsulfat de sodiu, hidroxid de magneziu, stearat de magneziu.
  • extragranular- celuloză microcristalină (Avicel PH 112), croscarmeloză sodică, hidroxipropilceluloză (LH 21), dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.
  • film- hipromeloză, dioxid de titan (E 171), talc, triacetat de glicerol.

Cum arată Azitromicină Terapia şi conţinutul ambalajului

Azitromicină Terapia 500 mg se prezintă sub comprimate filmate de formă ovală, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, prevăzute pe o faţă cu o linie mediană şi plane pe cealaltă faţă, ştanţate cu „A“şi cu „6“ de o parte și de alta a liniei mediane. Medicamentul este ambalat în cutii cu un blister din PVC-ACLAR/Al sau din PA-Al-PVC/Al a câte 3 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă Terapia SA Str. Fabricii nr. 124, Cluj Napoca, România

Fabricanţii TERAPIA S.A. Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca, România

SUN PHARMACEUTICAL INDUSTRIES (EUROPE) B.V. Polarisavenue 87, 2132 JH Hoofddorp, Olanda

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost revizuit în noiembrie 2018.

Alte surse de informaţii

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.